După ce USR Cluj a cerut demisia conducerii partidului, informație prezentată exclusiv de Fanatik, mai mulți președinti de organizații cer organizarea unui congres în luna februarie a anului 2020. Totul după scandalul din partid în urma excluderii lui Oli Ardelean, arată Mediafax, citând un grup intern al formațiunii.
„Un Congres care ne întăreşte. Fără îndoială, spiritul deciziei de miercuri a creat o enormă îngrijorare în USR. Deşi este nevoie de mai multă rânduială internă, e tot mai evident că aceasta nu poate fi instalată discreţionar cu bâta”, a precizat un lider de filială al USR. Liderul filialei USR mai spune că decizia de miercuri a Biroului Național de a o exclude pe Olimpia Ardelean este un mare pas înapoi făcut de partid.
„În acest sens, împreună cu colegul Irineu Darău, preşedinte USR Braşov, şi cu alţi preşedinţi de filiale, ne-am gândit că vehiculul de care avem nevoie este un nou Congres, organizat cât mai curând în februarie 2020. Unul care să împiedice orice viitoare abuzuri, dar şi unul care să întărească instituţional ceea ce e fragil în USR”, a mai completat USR-istul. Acesta a adăugat că există deja treimea disponibilă în USR pentru convocarea unui Congres.
„Veți spune că există alte priorități – alegerile locale, desemnarea candidaților, negocierile cu PLUS, etc. Așa este. Aceste urgențe ar fi trebuit deja să prevaleze. Însă drumul ales al ciomăgelii interne este deja un drum deviant care ne costă enorm în ochii publicului și al colegilor noștri.
În aceste circumstanțe, reîntoarcerea la drumul reconstrucției trebuie să includă un nou Congres. Cum știți, e nevoie de inițiativa a o treime din filialele județene USR pentru a-l face să se întâmple. Treimea disponibilă deja există. Veniți cu toții alături de noi să reconstruim”, a conchis liderul unei filiale USR.
Reacțiile la postare liderului filialei USR au fost diverse. Unii membri ai partidului susțin că este democratică organizarea unui Congres. Altul a atras atenția că era absolut necesar un Congres, după rezultatele alegerilor prezidențiale la care Dan Barna s-a clasat pe locul al treilea. O altă persoană spune că Olimpia Ardelean nu trebuia exclusă din USR, ci să existe sancțiuni aplicate gradual, deoarece cazul nu era unul grav.
„Singura soluție mi se pare ca BN să facă un pas înapoi, să schimbe excluderea lui Oli în suspendare și să judece și plângerea împotriva celui acuzat că a vrut să trimită semnăturile false. Iar pedepsele pe viitor să fie graduale. Nu poți să dai din prima excludere, dacă nu e vorba de ceva cu adevărat grav, cum ar fi corupție. Dar cum EB a adoptat poziția lui Iordache cu «noi suntem majoritatea, noi decidem oportunitatea, altă întrebare» e o idee bună un Congres”, a explicat un alt membru de partid.
Altcineva îi ironizează pe colegii care sprijină ideea unui Congres, transmițându-le să aibă grijă să nu dea în „congrestită”. „Măi copii, mai ușor cu pianul pe scări, că dați în congrestită și e boală cronică”, se arată în comentariile postării culese de Mediafax.