Concedieri în masă la Antena 1! O jumătate de departament a fost demisă la sfârșitul lunii decembrie

Trustul Intact trece printr-o întreagă reformă la nivel administrativ. Astfel, după rezultatele slabe înregistrate în ultima perioadă, Antena Group a decis să dea afară jumătate de departament la sfârșitul săptămânii trecute.

Nu vorbim însă de vreo decizie la capitolul jurnalistic, ci de ceea ce se află „în spatele ecranelor”. Este vorba despre departamentul de vânzări, de unde a fost demisă jumătate de echipă.

Antena 1 a dat afară jumătate din departamentul de vânzări

Cei de la Paginademedia.ro arată că patru angajați din cei opt ai departamentului de publicitate al Antena Group au fost anunțați că li se va rupe contractul începând cu luna decembrie. Astfel, joi, 29 noiembrie, a fost ultima lor zi de muncă.

Decizia vine după ce la șefia departamentului de vânzări de la Grupul Intact a ajuns șefa vânzărilor Pro Tv din ultimii 20 de ani, Zoe Vasilescu. Aceasta plecase de la respectiva televiziune la începutul lui 2019.

Câți bani fac din publicitate televiziune din Antena Group

Potrivit raportului MediaFact Book al agenției Initiative, toate televiziunile grupului Intact au atras anul trecut în jur de 70-75 de milioane de euro, dintr-o piață de 300 de milioane. În acelați timp, grupul Pro a scos din publicitate aproape 130 de milioane de euro. În 2019, se prevede o creștere a pieței de televiziune, dar până în zece procente (5-7%).

Pro TV și Antena 1 sunt marile rivale de pe piața televiziunilor generaliste din România, iar acest lucru s-a văzut și în luna alegerilor. Astfel, cele două televiziuni au ocupat primele două locuri în ceea ce privește audiențele pe luna noiembrie.

Astfel, Pro TV, cu Știrile de la ora 19:00 prezentate în timpul săptămânii de Andreea Esca, a fost liderul topului. Programul a reușit să treacă pragul de două milioane de telespectatori, în medie, la nivel național. Asta în timp ce Observatorul de ora 19:00 s-a bucurat de o audiență de peste 1,4 milioane de români, potrivit datelor adunate tot de paginademedia.ro.