Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat spre dezbatere publică, luni, un proiect ce prevede ca toate costurile pentru bolnavii de coronavirus să fie suportate de Ministerul Sănătății, iar anumiți pacienți să nu mai aibă nevoie de o nouă scrisoare medicală pentru a primit tratament.
CNAS anunță, luni, lansarea spre dezbatere publică a unui proiect care prevede, printre altele, acoperirea de către Ministerul Sănătății a tuturor costurilor legate de pacienții cu coronavirus.
„Conform acestui proiect, serviciile medicale și medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul și tratarea cazurilor cu COVID 19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență și se suportă din bugetul Ministerului Sănătății și bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate, după caz”, se arată în proiectul publicat pe site-ul CNAS.
Același proiect prevede ca pacienții cu boli cronice să nu mai fie nevoiți să obțină o nouă scrisoare medicală pentru eliberarea prescripțiilor medicale.
„Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescriptie medicala în continuare, fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.
Pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost- volum-rezultat care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul de familie poate emite prescripție medicală în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicala si/sau a confirmării înregistrarii formularului specific de prescriere.
Sunt cuprinse in proiectul de act normativ reglementari privin modul de acordare a unor tratamente necesare in anumite patologii care necesita masuri speciale”, mai arată proiectul CNAS.
Proiectul ce ar urma să intre în vigoare pe perioada stării de urgență mai prevede ca medicii să efectueze consultații de la distanță pentru afecțiuni sugestive pentru infecția cu coronavirus, urmând ca decizia unui consult la cabinet să fie luată ulterior.
„Pe perioada stării de urgență, în asistenţa medicală primară se instituie consultaţia la distanţă pentru afecţiuni respiratorii acute, subacute sau alte manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare.
Medicul de familie va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate.
Dacă în urma consultației la distanță, medicul ia decizia unui consult la cabinet/domiciliu, acesta este obligat să organizeze acordarea consultației în condiții de siguranță epidemiologică”, mai precizează proiectul lansat în dezbatere publică.
Medicii de familie și medicii de specialitate aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare.
Prescripția electronică online emisă în aceste condiții este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Obligativitatea utilizării cardului de sănătate ar urma să fie suspendată pe perioada decretării stării de urgență, mai prevede proiectul CNAS.
„Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizarii cardului national de sanatate, precum si obligativitatea transmiterii în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora”, se mai arată în actul postat pe site-ul CNAS.
Referitor la biletele de trimitere eliberate deja, termenul lor va fi prelungit cu 90 de zile, iar prelungirea termenelor de aplicare ale actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi a Contractului-cadru , precum si al programelor nationale de sanatate pana la data de 14 aprilie 2020.
„Se va prelungi cu 90 de zile termenul de valabilitate al biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a prescripţiei medicale pentru dispozitive medicale, al deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT.”
De asemenea, sunt cuprinse în acest proiectul lansat de Casa Naională de Asigurări de Sănătate și o serie de reglementări referitoare la modul de finanțare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgență.