George Bernard Shaw a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 1925. Sursa foto - facebook
Citatul zilei, 22 octombrie 2019 vine de la un scriitor irlandez care a reușit să câștige și celebrul premiu Nobel pentru literatură. George Bernard Shaw nu a ezitat o clipă atunci când a fost rugat să ofere o diferență între copilărie și bâtrânețe. „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm”, spunea Shaw despre felul cum privesc oamenii destinul și trecerea timpului
George Bernard Shaw s-a născut pe 26 iulie 1856, în Dublin și a fost considerat de unii critici drept unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic. De altfel, motivația juriului care i-a oferit premiul Nobel a fost una cât se poate de clară: „pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică”.
Pentru că resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că „nu prea avea ce să învețe acolo”. La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman „Lipsă de maturitate” (Immaturity) i-a fost respins de editura „Chapman and Hall”. Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii „Societății fabienilor” (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez.
Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să publice primele romane: „Un socialist individualist” (An Unsocial Socialist, 1884), „Profesiunea lui Cashel Byron” (Cashel Byron’s Profession, 1885), „Dragoste printre artiști” (Love Among Artists, 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen și scrie eseul „Chintesența Ibsenismului” (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea „Wagnerianul perfect” (The Perfect Wagnerite, 1898).
Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă „Casele văduvilor” (Widowers’ Houses), reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală și literară. Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, iar la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste,. În același timp condamnă regimurile totalitare și este adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.