Citatul zilei, 2 octombrie 2019 vine de la unul dintre cei mai mari scriitori francezi. Emile Zola nota în Confesiunea lui Claude despre farmecul tinereții, unul pe care îl trăiești o singură dată în viață, fără să îți dai seama neapărat și după care tânjești tot restul zilelor. „Cât de prostească ar fi tinereţea fără naivitatea ei frumoasă”, sublinia Emile Zola într-o frază care avea să facă istorie de-a lungul timpului.
Émile Zola s-a născut pe 2 aprilie 1840 pe rue Saint-Joseph în Paris. A fost un romancier de elită, de talie mondială și, de departe, cel mai cunoscut reprezentant al școlii naturaliste, dar și un personaj public cu impact semnificativ în ceea ce privește procesul de liberalizare politică al Franței. Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola și-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence și a învățat la Colegiul Bourbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Liceul Saint-Louis.
Tinerețea sa a fost marcată de lipsuri materiale severe. După ce a lucrat ca funcționar la Librăria Hachette, a început să scrie articole periodice de critică artistică, precum și comentarii politice pentru diverse ziare din Paris și Nordul Franței. Controversat de la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de împăratul Napoleon al III-lea al Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul pentru a accede la putere.
Majoritatea romanelor lui Zola sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele Les Rougon-Macquart (Familia Rougon-Macquart). Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, seria urmărește, pe parcursul a cinci generații, traseul ereditar al unor fenomene deviante precum violența, alcoolismul și prostituția într-o familie franceză obișnuită, ale cărei ramuri principale sunt cea a respectabililor Rougon și cea a infamilor Macquart.
Conform propriei mărturii, „Vreau să ilustrez, la începutul unui secol de libertate și adevăr, o familie care nu se poate înfrâna din goana de a poseda toate bunurile pe care prezentul i le promite și care eșuează tocmai din cauza avântului nesăbuit și a luminilor amăgitoare ale momentului; [aceasta este] convulsia fatală ce însoțește nașterea unei noi lumi.”Cele mai importante volume ale ciclului Les Rougon-Macquart sunt Germinal, Gervaise și Nana, iar cel mai cunoscut roman din afara seriei este Thérèse Raquin (care a avut mai multe continuări). Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său J’acusse (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore, condus de Ernest Vaughan și Georges Clemenceau. A murit la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon cauzat de un coș de fum blocat.