Mario Fresh a dat lovitura anul acesta! Fiul adoptiv al lui ALex Velea va participa la faimoasa emisiune Exatlon, în sezonul 3. Cântărețul va fi parte a echipei roșie, a Faimoșilor. Tânărul va avea parte de experiența vieții sale, pe lângă bonusurile care vin pe partea imaginii sale, odată cu participarea la consursul sportiv.
Mario Fresh se află destul de des în atenția internauților, dat fiind faptul că iubita sa, Alexia Eram, fiica Andreei Esca face diferite vloguri în care îl include. De asemenea, ca orice alt tânăr, este destul de prezent pe rețelele de socializare. Acesta apare foarte des în compania lui Alex Velea și a Antoniei, dar puțini știu cum arată părinții săi biologici.
Maria Fresh a devenit cunoscut cu ajutorul lui Alex Velea, care a văzut un potențial foarte bun artist în el, încă de la o vârstă foarte fragedă. Cântărețul se bucură acum de un succes real pe piața muzicală, dar și în mediul online. Cu toate acestea,puțini din fanii săi îi cunosc povestea de viața sau familia, pe care a decis să o țină departe de ochii curioșilor. Mario Fresh este din Iași, iar când a venit n Capitală a locuit cu Anonia și Alex Velea, în anul 2008.
Acesta a continuat mai apoi liceul în București, bucurându-se în continuare de sprijinul celor doi artiști autohtoni. În tot acest timp, Mario Fresh a păstrat o lefătură strânsă cu părinții săi, cu toate că au stat o vreme destul de lungă departe. „Ei formează un cuplu extraordinar. Sunt superbi. Îmi place foarte mult felul în care își manifestă iubirea asta și mi se pare că au genul ăla de iubire pură pe care o vezi din ce în ce mai rar în zilele noastre pentru că s-a plastifiat toată treaba asta cu iubirea, cu dragostea.
În cazul lor simți cum se suțin reciproc chiar dacă sunt atât de puști. Au și un clip împreună, cel mai recent single a lui Mario Fresh, „Dacă pleci’, a povestit Alex Velea despre relația lui Mario Fresh cu fiica Andreei Esca, Alexia Eram.