Darius Vâlcov a dezvăluit cine sunt ”cei șase” care au făcut Bugetul pe 2019! Proiectul, care va fi prezentat marți, a fost discutat la o masă rotundă, de către cei care decid în Coaliția PSD-ALDE. De la întâlnirea pentru realizarea Bugetului pe 2019 a lipsit premierul Viorica Dăncilă.
Liviu Dragnea a anunțat întânirea celor are decid cum arată Bugetul pe 2019. Președintele PSD a postat pe o rețea de socializare poza de la discuțiile avute cu următorul mesaj: „Cu cifrele pe masă, viitorul arată bine”. La întâlnire au participat doi miniștri, liderii celor două partide de coaliție PSD și ALDE, secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, și consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov.
„Cei șase” care au construit bugetul pe 2019 sunt cele mai grele nume ale Coaliției PSD-ALDE. Singura absență notabilă de la întâlnire a fost a premierului Viorica Dăncilă. „Este gata, va fi anunţat marţi. Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce”, a afirmat Darius Vâlcov. În fotografia postată de Liviu Dragnea, acesta apare alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, de consilierul premierului Darius Vâlcov, miniştrii Niculae Bădălău, Eugen Teodorovici şi de secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu.
„Probabil, când va fi prezentat în detaliu, marţi, bugetul se va şi vedea de ce au fost atât de multe modificări, pentru că s-a urmărit foarte atent Programul de Guvernare, dar şi nevoile oamenilor. Veţi vedea surprize extrem de plăcute – nu ştiu dacă ar fi bine să fac eu acest anunţ. Ar fi bine să îl facă prim-ministrul, ministrul Finanţelor sau unul dintre cei doi preşedinţi. Sunt mai multe. Probabil mâine va exista ultima discuţie şi cu Coaliţia şi cu UDMR, iar marţi va fi pus în transparenţă. Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce”, a relatat Darius Vâlcov.
Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunțat că Bugetul a fost bine calculat. „Cred că era a 22-a, dacă nu 23-a variantă a bugetului, se discuta în Coaliţie, se prezenta celor doi preşedinţi din partea Guvernului situaţia exactă, modificările de la precedenta modificare. În noiembrie, bugetul a fost gata, s-a trimis la Cotroceni, s-a aşteptat o lună şi jumătate până s-a dat avizele serviciilor şi cu această forma finală s-a prezentat preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Apoi, s-a intrat într-un malaxor, în care şi în Educaţie şi în Sănătate au fost schimbări extrem de multe, faţă de forma iniţială”, a dezvăluit Darius Vâlcov, într-o intervenție la Antena 3.