Cine este Ștefan Mandachi, românul care și-a făcut singur autostradă în Moldova

Românul care a construit, în mod simbolic un metru de autostradă în Moldova pe banii lui are doar 33 de ani și conduce mai multe companii care au, în total, 850 de angajați și o cifră de afaceri de peste 27 de milioane de euro.

Cine este Ștefan Mandachi, românul care și-a făcut singur autostradă în Moldova

Ștefan Mandachi s-a născut în satul Sfântul Ilie din comuna suceveană Șcheia, unde și locuiește și în prezent, scrie adevărul.ro. În Suceava și-a deschis și prima afacere, acum 7 ani și, anul trecut, a finalizat prima franciză hotelieră românească, în care a investit 7,5 milioane de euro. Tânărul spune că nu dorește să intre în politică și nici să fie activist.

„Suntem singura provincie istorică din Romania cu zero kilometri de autostradă după aproape 30 de ani de la Revoluţie. Am fost astfel condamnaţi la izolare economică şi foarte mulţi oameni şi-au pierdut vieţile în traficul din nord-estul ţării din cauza lipsei drumurilor decente. Sunt mirat că această zonă de graniţă a Uniunii Europene a fost uitată, neglijată şi sfidată. Este momentul ca aceste lucruri să se schimbe iar acţiunile mele din ultimele luni susţin cu tărie această necesitate”, a declarat Ştefan Mandachi, săptămâna aceasta, într-o conferință de presă.

Prea puțini bani pentru autostrada spre Moldova

În bugetul pentru 2019 sunt alocate milioane de euro pentru Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș, bani din care nu se poate face nici măcar un kilometru de șosea de mare viteză. Legea pentru construcția autostrăzii a fost promulgat, la finalului trecut, de însuși președintele Klaus Iohannis.

„Este trist că a fost nevoie de o lege pentru ca Guvernul să fie obligat să facă pași concreți. A nu realiza această autostradă înseamnă a încălca legea, așadar avertizez Guvernul că în bugetul pentru anul viitor trebuie să se regăsească fonduri alocate pentru Autostrada Unirii”, declara atunci președintele României.