Cine este primul soţ al Ioanei Ginghină. Daniel Tudorică a divorţat de ea pentru o altă femeie

Divorțată recent de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină nu se află la prima experiență de acest gen. În trecut, îndrăgita actriță a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, însă căsnicia a fost de asemenea sortită eșecului. Bărbatul și-a refăcut viața alături de Mirela, care, de altfel, i-a dăruit și o fetiță superbă.

Ioana Ginghină, părăsită de fostul soț pentru o altă femeie

Și-au spus adio în 2004, iar presa de scandal a scris la acea vreme că motivul despărțirii ar fi faptul că îndrăgita actriță era în ascensiune și dorea să se dedice întru totul proiectelor profesionale, în vreme ce partenerul de viață ar fi vrut să devină tătic. Ulterior, Tudorică a fost văzut tot mai des în compania Mirelei, profesoară de Arta actorului la Compania de Teatru pentru Copii și Adolescenți și femeia care în scurt timp avea să-i devină soție.

Cei doi au numeroase apariții pe scenă, făcând parte din trupa de actori a Teatrului Ion Creangă din Capitală și au împreună o fetiță, Daria, care le-a moștenit talentul artistic. Micuța adoră să cânte la pian și chiar a câștigat mai multe concursuri de profil. De altfel, întreaga familie a mers de curând într-un pelerinaj la mănăstire și, judecând după fotografia postată pe rețelele de socializare, putem spune că sunt foarte fericiți și profită din plin de timpul petrecut împreună.

Ioana Ginghină este pregătită să iubească din nou. Sursa foto: click.ro

Ioana Ginghină nu ar spune nu unui nou mariaj

Chiar dacă a trecut prin două căsnicii eșuate, Ioana Ginghină este deschisă ca, pe viitor, să ajungă pentru a treia oară în fața altarului. Într-un text publicat pe blogul personal, îndrăgita actriță mărturisea că a învățat foarte mult din experiențele negative prin care a trecut și este pregătită să iubească din nou, însă va alege cu mare atenție omul căruia îi va dărui inima.

Cred în căsătorie și cred că mai încerc încă o dată. (…) Divorțul a fost intens, m-a zdruncinat rău și am trecut prin umilințe greu de imaginat, dar cum pot arata că mi-am învățat lecția, decât printr-o altă căsătorie? Chiar dacă am eșuat de două ori nu înseamnă că nu voi reuși a treia oară. Poate că atunci voi întâlni marea dragoste și atunci va fi până la adânci bătrâneți. În primul rând, altfel te căsătorești la 20, altfel la 30 și altfel la 40 de ani. Se presupune că nu ai trăit degeaba, deci ai acumulat ceva experiență în domeniu. 

Apoi mai cred foarte mult că e greu să găsești un om cu care să te potrivești la 20 de ani și să evoluezi în egală măsura cu el, astfel încât să nu existe diferențe în așteptările de la viață, pe o perioada atât de lungă. Cu toții evoluăm în viață și dacă evoluăm diferit, cumva e normal ca drumurile să se despartă. Asta nu înseamnă să nu încercam, asta nu presupune să nu te căsătorești niciodată sau doar foarte târziu, ca să nu ajungi la divorț peste 5 sau 10 unii chiar 20 de ani. Însă ce cred eu cu tărie este că înainte de a intra intr-un mariaj, trebuie să ne facem bine. Să fim fără traume la trup și la suflet”, a transmis Ioana Ginghină.