Bravo, ai stil, de la Kanal D, va avea un nou membru temporar. La masa juraților se alătură Ami. Cântăreața a venit direct de la Exatlon la competiția de stil. Artista va fi prezentă în platoul celui mai urmărit show de fashion din România patru ediții consecutive, difuzate săptămâna aceasta, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, și în Gală.
Aceasta va avea în mâini și puterea de a decide ce se va întâmpla în Gala eliminatorie de sâmbătă, alături de Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu. Ami s-a declarat nerăbdătoare și extrem de entuziasmată de proiectul în care este implicată, mai ales că este și în cunoștință de cauză, urmărind concursul dinainte să ocupe postura de jurat.
”Știu despre ce este vorba în această competiție stilistică pentru că am urmărit show-ul, sper ca fetele să se descurce și să ne imprezioneze cu ținutele lor vestimentare. De abia aștept să îmi însușesc rolul de jurat”, a spus Ami.
Recent, la masa juraților s-au alăturat Victor Slav și Cătălin Cazacu. Cei doi au pus sare și piper peste toate momentele competiției și au dat pe spate concurentele care se luptă pentru titlul de ”cea mai stilată femeie din România”.
Una dintre cele care au fost impresionate de apariția lor, dar și cea care a încercat să se apropie de ei a fost Alexandra. În ediția precedentă, concurenta s-a ținut de surprize. Sub pretextul că o fană, una dintre persoanele venite în scenă pentru a o ajuta cu momentul prezentat în Gala, dorește să îl întâlnească pe fostul prezentator, a profitat de moment. Victor Slav și-a salutat respectuos fana, iar bruneta a sărut la gâtul lui și l-a sărutat. Deși Alexandra îi obișnuise cu felul ei excentric de a fi, toți cei prezenți în platoul show-ului au rămas surprinși de scenă.