Puțină lume știe că fostul soț al Ilenei Ciuculete, Cornel Galeș, avea o fiică din prima căsnicie. Claudia este cea care va moșteni averea bărbatului, dar în urmă cu 12 ani l-a dat în judecată pentru neplata pensiei alimentare.
Moartea lui Cornel Galeș a venit fulgerător și a surprins o lume întreagă. Mulți se întreabă cine va moșteni averea lui Cornel Galeș, casa și mașina pentru care plătise un sac de bani pentru a avea în Spania confortul cu care fusese obișnuit în România.
Fostul soț al regretatei artiste de muzică pupulară Ileana Ciuculete a fost căsătorit în trecut o perioadă scurtă de timp. Din căsătoria cu Nela Pintoiu a rezultat o fiică, Claudia, pe care a părăsit-o la vârsta de numai 4 ani, iar acum ea va moșteni averea lui Cornel Galeș.
Cornel Galeș a declarat în urmă cu câțiva ani că fosta familie este de domeniul trecutului, asta după ce fiica sa l-a dat în judecată pentru pensia alimentară. Se întâmpla în anul 2007, iar fostul manager nu a avut cuvinte tocmai bune la adresa primei soții și a copilului biologic.
„Fosta familie e de domeniul trecutului. Fiica mea şi mama ei, care nu e deloc săracă, fiindcă are două apartamente în București și o casă de vacanță la Buzău, vor doar să mă sicaneze. Fac tot felul de mizerii.
Mulți, puțini, cât au fost, eu i-am plătit fetei banii, așa că nu vreau decât să mă lase în pace”, a declarat în urmă cu 12 ani Cornel Galeș despre decizia fiicei sale de a-l da în judecată, potrivit ciao.ro.
Cornel Galeș a mai spus în trecut că fiica sa și fosta soție au o situație financiară bună și nu duc lipsă de bani. Bărbatul nu a păstrat legătura cu prima sa soție și s-a concentrat exclusiv pe mariajul cu Ileana Ciuculete cu care nu a avut urmași.
„Noi am divorţat de peste 27 ani şi nu am mai păstrat legătura. Nu l-a interesat niciodată soarta fiicei lui. Mai mult, a vorbit foarte urât despre noi. Vă rog să nu mă mai deranjaţi. Mulţumesc”, a declarat Nela Pintoiu pentru click.ro.
În momentul de față Claudia, fiica lui Cornel Galeș, are 32 de ani și lucrează ca stewardesă. Fata este moștenitoarea de drept a averii lui Cornel Galeș.