Cine este de vină în cazul incidentului dintre tramvai și autoturism! S-a lăsat cu o amendă usturătoare Video

Un clip video în care vatmanul unui tramvai împinge în mod deliberat un autoturism care se afla pe linia de tramvai s-a viralizat în mediul virtual! Oamenii s-au împărțit imediat în două tabere, care au acuzat ba vatmanul, ba șoferul autoturismului. Cea care a dat verdictul final a fost însă Poliția Rutieră care a spus cine este vinovatul!

Cine este de vină în cazul incidentului dintre tramvai și autoturism

Brigada Rutieră a Capitalei a precizat, duminică, pentru News.ro, că în cazul incidentului dintre un autoturism şi un tramvai, şoferul autovehiculului se face vinovat de faptul că nu a eliberat calea pentru tramvai şi nici nu a notificat accidentul. Bărbatul a fost amendat şi i s-a reţinut permisul pentru 30 de zile.

Referitor la videoclipul apărut în spaţiul public, în care se observă un accident între un autovehicul şi un tramvai, Brigada Rutieră a Capitalei a precizat, pentru News.ro, că incidentul a avut loc în 3 ianuarie, în jurul orei 13.10, în zona Piaţa Chirigiu.

Ce spune Poliția Rutieră despre incident

”S-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, conducătorul unui autovehicul nu a respectat obligaţia de a lăsa liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia şi nici nu s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că şoferul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 2.230 lei, totodată dispunându-se şi reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

Din filmarea postată pe rețelele de socializare se vede clar că șoferul autoturismului a oprit la semafor chiar pe linia de tramvai. Vatmanul împinge autoturismul, iar în urma impactului repetat, cei doi conducători de vehicule au schimb de reguli pe baza regulilor de circulație.