Cazul criminalului din Caracal Gheorghe Dincă a fost asemănat de criminaliști cu un criminal în serie Ion Râmaru. Dar în țara noastră au fost de-a lungul timpul și alți criminali în serie. Grigore Uruc era un țăran care trecea neobservat până când în anii comunismului a făcut mai multe crime care l-au clasat în topul celor mai periculoși criminali.
Grigore Uruc era un țăran analfabet din comuna Țintești, județul Buzău care a îngrozit oamenii în perioada comunistă după ce a ucis cu sânge rece timp de patru ani consecutivi copii ai străzii. Crimele erau comise doar o dată pe an în noaptea de Revelion Grigore Uruc rămânând în istorie drept „Ucigaşul de Anul Nou”. Nicolae Ceaușescu a făcut presiuni pentru găsirea criminalului încă de când a fost găsită prima victimă, dar anchetatorii aveau să-l găsească abia 3 ani mai târziu.
Prima crimă pe care a comis-o Grigore Uruc a fost în anul 1984 când în noaptea de Revelion a ucis cu sânge rece o copilă de 14 ani. Trupul neînsuflețit al fetei a fost descoperit pe 2 ianuarie 1985 într-o centrală termică din Buzău. Victima era un copil al străzii pe nume Cerasela Dimineț și a fost ucisă de criminal prin înjunghiere. Grigore Uruc a străpuns cadavrul fetei cu multiple lovituri de cuțit, iar anchetatorii și-au dat seama că au de-a face cu un psihopat. Un an mai târziu un băiat de numai 13 ani, tot un copil al străzii, a fost găsit înjunghiat la fel ca Cerasela, dar anchetatorii nu au reușit să-l găsească. Primele două crime au fost închise cu ”Autor Necunoscut”.
În noaptea de Revelion din 1987 toată poliția din Buzău a fost în alertă, dar vestea unui noi victime s-a auzit la câteva ore după trecerea în noul an 1987. Cadavrul lui Cosmin Gruiu, un copil al străzii de 14 ani a fost găsit. Băiatul a fost înjunghiat cu nu mai puțin de 24 de lovituri de cuțit. Nici de data aceasta criminalul nu a fost găsit.
Grigore Uruc a făcut și cea de-a patra victimă în noaptea de Revelion din anul 1988. O fetiță de 13 ani a fost victima criminalului în serie fiind înjunghiată de mai multe ori. Criminalul a fost prins de polițiști la scurt timp după ce s-a găsit cadavrul copilei.
Criminaliștii au ajuns la concluzia că ”Asasinul de Anul Nou” omora doar din plăcere, o singură dată pe an, în noaptea de Revelion. Grigore Uruc a recunsocut că i-a ucis pe cei patru copii ai străzii și a fost judecat și condamnat la moarte prin executare. Pe 11 iunie 1988 Grigore Uruc a fost executat fiind penultima condamnare la moarte din timpul regimului comunist.