Cine este amanta El Chapo! Soția traficantului mexican a „leșinat” de râs când a văzut-o la proces povestind despre relația pe care o are cu aceasta încă din 2011. Lucero Guadalupe Sanchez Lopez, în vârstă de 29 de ani, a fost adusă în fața instanței de judecată pentru a depune mărturie împotriva celui mai mare traficant de droguri din lume.
Lucero Guadalupe Sanchez Lopez și-a început pledoaria cu o afirmație care a făcut-o pe soția traficantului, Emma Coronel, să izbucnească în râs. „Chiar și în prezent sunt confuză, credeam că avem o relație romantică. Uneori îl iubeam, alteori nu”
Presupusa amantă este de profesie politician și spune că relația ei cu El Chapo a început în 2011. „Relația noastră a îmbinat afacerile cu plăcerile”, a povestit tânăra de 29 de ani, care prin „afaceri” se referă la faptul că temutul traficant ar fi pus-o să transporte sute de kilograme de droguri, cu avionul, peste graniță. Tânăra s-a încumetat să facă declarații împotriva traficantului în speranța unei sentințe mai blânde.
Emma Coronel, soția legitimă a traficantului, nu a părut afectată de cele spuse de presupusa amantă a soțului său. „Media l-a făcut faimos și vrea să-l țina acolo pentru că imaginea lui vinde. Cred că orice soție ar face, în locul meu, același lucru, când soțul ei s-ar găsi într-un moment dificil. Într-un fel sau altul, el știe că îl susțin și îi sunt alături. Sinceră să fiu, cred că lui îi place puțin această faimă”, a declarat Emma Coronel Aispuro, în primul interviu acordat după ce El Chapo a fost arestat. În cadrul interviului acordat celor de la Telemundo, soția lui El Chapo a mai spus că „nu a făcut niciodată ceva ilegal în prezența mea”.