Cine e Diana Belbiță, luptătoarea care a ales să reprezinte Canada în UFC! A participat la Ferma și Exatlon

Diana Belbiță a uimit opinia publică din țara noastră cu decizia radicală pe care a luat-o recent. Frumoasa luptătoare, cunoscută pentru participările la show-urile Exatlon și Ferma, s-a stabilit în Canada și, mai mult decât atât, a anunțat că va reprezenta acest stat în galele UFC la care va lua parte. Chiar dacă vestea nu a fost tocmai pe placul fanilor săi din mediul online, frumoasa sportivă se declară încântată de noua sa viață de peste Ocean, unde susține că are parte de mult mai mult respect din partea tuturor.

Diana Belbiță a muncit din greu pentru a-și depăși condiția

Supranumită „Prințesa războinică”, Diana provine dintr-o familie cu venituri modeste și a fost nevoită să părăsească orașul natal, Strehaia, pe când nu împlinise nici vârsta majoratului, pentru a progresa în kickboxing. Stabilită în Drobeta Turnu Severin, tânăra de 23 ani a trebuit să se antreneze și să-și asigure atât traiul de zi cu zi, cât și banii necesari pentru deplasările la diverse concursuri. A devenit luptătoare profesionistă în 2014 și de atunci a reușit performanțe remarcabile, printre care titlurile de campioană europeană și mondială la kickboxing și kempo. De altfel, într-un interviu acordat recent, frumoasa brunetă vorbea deschis despre neajunsurile din copilărie.

Ne descurcam foarte greu, tata nu mai avea serviciu, iar mama primea salariul minim pe economie. Din păcate, nu ne ajuta nimeni, sala noastră de antrenament era foarte mică. De la autorități am primit doar felicitări”, povestea Diana Belbiță.

Frumoasa sportivă a tras din greu la Exatlon. Sursa foto: wowbiz.ro

Ce spune Diana Belbiță despre decizia de a reprezenta Canada

În primul rând, e cu totul și cu totul alt nivel aici. În plus, aici am fost acceptată foarte bine. În România, ca fată, toți se uită un pic ciudat la mine. Aici nu s-a întâmplat așa ceva. Socializăm altfel și toată lumea e egală, toți ne simțim la același nivel. Aș putea compara Canada cu un oraș în care am stat: Oradea. De ce? Pentru că e liniște, lumea e liniștită. În București am stat jumătate de an și eram stresată de agitația și aglomerația care era peste tot, aici pot spune că mă bucur de liniște.

Și altceva, aici fiecare face ce vrea, nu există prejudecăți. Nu contează cum te îmbraci sau dacă ieși ciufulită de la antrenament, că m-am săturat să se uite toată lumea la mine dacă uit să mă pieptăn după un antrenament. Deși inițial am crezut că o să vin doar pentru o scurtă perioadă de timp, am decis să rămân aici. În România voi veni doar în vizită, cel puțin cât timp părinții mei vor fi în țară, pentru că intenționez să-mi clădesc un viitor aici și să-i aduc și pe ei”, a dezvăluit Diana Belbiță, când a venit vorba despre decizia sa de a se muta în Canada, stat pentru care va concura de acum încolo.