Simona Gherghe este cunoscută de o țară întreagă, însă nu la fel se poate spune și despre soțul ei, Răzvan Săndulescu. Prezentatoarea are alături de acesta doi copii: o fetiță și un băiat. Multă lume a rămas impresionată de cum se înțelege bărbatul cu familia soției.
Răzvan Săndulescu pare a avea o relație foarte bună cu soacra lui, situație contradictorie cu cea a multor cupluri. El a dezvăluit că femeia a dat dovadă de multă înțelegere până acum, mai ales când se afla în carantină, din cauza pandemiei.
”Nu ştiu cum e la alţii, dar eu am un noroc mai mare chiar şi decât PSD care a plecat de la guvernare cu 2-3 luni înainte de pandemie, după 8 ani de guvernare (cu tot cu Cioloş, că tot ei au fost şi atunci).
Revenind. Să rămâi în carantină cu mama soţiei este poate mai rău decât Covidul însuşi pentru 99, 99 la sută dintre soţi, dar eu am cea mai tare soacră din lume.
Fără ea am fi fost morţi, de mai multe ori în ultimii trei ani. Eu sigur. Mulţumim Silvia Gherghe. Nu am un motiv anume să scriu asta, doar voiam să mă laud”, a scris Răzvan Săndulescu pe rețelele de socializare.
Ca profesie, Răzvan Săndulescu este consultant politic, după o bună perioadă în care a fost jurnalist. Soțul Simonei Gherghe a lucrat pentru departamentul de reacție rapidă al PNL.
”Lucrez de peste 20 de ani in acest domeniu si am luat parte la zeci de campanii electorale- locale, nationale si internationale.
Prima nu se uita, insa, niciodata. In 2000, Valeriu Stoica mi-a propus sa lucrez pentru PNL. Eram un tanar publicist in zona politica si, initial, am refuzat, dar pana la urma am facut pasul in domeniul consilierii politice.
Am condus atunci departamentul de reactie rapida al PNL, in campania pentru alegerile parlamentare si prezidentiale, alaturi de echipa de consilieri ai lui Valeriu Stoica, care era atunci prim-vicepresedintele partidului. A fost si atunci o campanie despre fragmentarea voturilor”, a spus Răzvan Săndulescu pentru Ziare.com.
De asemenea, Răzvan Săndulescu a mai făcut parte din echipa lui Traian Băsescu, când acesta era președintele României, și a avut o contribuție și în campania electorală a lui Nicușor Dan pentru postul de primar general al Bucureștiului.
Simona Gherghe și Răzvan Săndulescu se iubesc din 2013, dar în 2017 s-au căsătorit civil, iar în 2018 au făcut cununia religioasă și nunta.