Cezar Dometi, fost concurent la Vocea României și X Factor, bolnav de COVID-19, se află într-un centru de carantină din Lugoj, județul Timiș.
Cântărețul s-a plâns la Teo Show de problemele cu care se confruntă și transmite astfel un mesaj autorităților care se ocupă de oamenii aflați în carantină în blocul unde mai are de stat 5 zile în izolare totală.
Întors recent din străinătate, Cezar este unul din românii care nu a fugit de responsabilitate, ba chiar el s-a pus pe mâna autorităților, astfel că a fost testat și apoi carantinat.
Mâncarea pe care o primește în centrul din Lugoj este bună, iar cu dormitul nu a avut probleme până acum, însă există câteva lucruri care îi displac și care ar trebui să se schimbe.
De pildă, pâinea sosește în pungi de plastic, feliată, iar cei care mănâncă sunt nevoiți să pună mâna pe ea, deci din acest punct de vedere nu există cine știe ce protecție.
Artistul a mai spus că dezinfectant nu au primit, deci au fost nevoiți să cumpere din banii lor.
„Mâncarea este ok la gust. Mâncarea e depozitată pe jos. Au început să aducă pâine feliată, ambalată, dar trebuie să ne băgăm noi mâna. Deci nu există protecție. Avem spirt cu care ne dezinfectăm, pe care l-am cumpărat noi din banii noștri. Deasupra noastră, în bloc, stau oamenii care intră separat”, a mărturisit Cezar Dometi la Kanal D.
„În cinci zile o să îmi fac un nou test și ar trebui să scap de carantină”, a completat fostul concurent de la Vocea României.
Dometi s-a întors din Germania în urmă cu aproape două săptămâni, iar la scurt timp și-a făcut testarea pentru coronavirus. Starea de sănătate a artistului este bună și speră să scape cât mai repede de acest coșmar.