Bicarbonatul de sodiu este un praf pe care orice gospodină îl are în bucătăria sa. Dacă vrei să ai rufe albe și nu vrei să apelezi la soluții chimice folosește bicarbonat de sodiu. Petele galbene de la subraț vor fi eliminate în doi timpi și trei mișcări.
Bicarbonatul de sodiu are multiple întrebuințări. Nu ai nevoie de soluții chimice scumpe pe care să dai banii degeaba. Ține la portofelul tău și apelează la un truc simplu și ieftin. Praful alb de bicarbonat de sodiu nu trebuie să lipsească din bucătăria gospodinelor.
Dacă vrei să ai rufe albe și curate adaugă în mașina de spălat pe lângă detergentul preferat și o lingură de bicarbonat de sodiu. În cazul în care dorești să speli rufe colorate și vrei să păstrezi nuanțele vii adaugă bicarbonat de sodiu și rufele tale își vor recăpăta culorile de odinioară. Puteți renunța la balsamul de rufe dacă folosiți bicarbonat de sodiu. Și uite așa veți economi și ceva bănuți.
Un alt truc care distruge bacteriile și se poate folosi la spălatul rufelor este apa de gură. Adăugați în mașina de spălat un pahar de apă de gură împreună cu detergent și hainele vor fi din ce în ce mai proaspete.
Și oțetul poate fi folosit la fel de bine dacă vrei să ai rufe curate. Dacă vrei să scapi de mirosurile neplăcute și bacterii adaugă în mașina de spălat o ceașcă de oțet împreună cu detergent. Rufele tale vor fi curate și imaculate și unde mai pui că vor avea și un parfum proaspăt. Și nici nu vei mai avea nevoie de balsam.
În cazul în care trebuie să spălați rufe colorate, adăugați câteva linguri de oțet în apa de clătire. Hainele vor fi curate și după ce se vor usca se vor călca foarte ușor.