Cel mai tânăr primar din România este acum concurent ”Chefi la cuțite”. Încă tânărul Alin Adrian Nica, care a uimit o țară întreagă în anul 2004, când a devenit primarul localității timișene Dudeștii Noi, vrea să demonstreze acum că știe și să gătească!
Cel mai tânăr primar ales vreodată în România a făcut o impresie frumoasă și la celebrul concurs de gătit de la Antena 1. S-a prezentat cu o prăjitură cu mere, morcovi şi cremă de brânză, iar chefii i-au acordat şansa de a merge mai departe. Primarul ajuns acum la 38 de ani și la al 4-lea mandat a primit două cuţite, de la Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea.
„Am venit la Chefi la cuţite ca să demonstrez tuturor celor care mai au dubii, că dacă ai un vis trebuie să îl urmezi fără regrete, cu toată convingerea, până la capăt. În acest fel cu siguranţă se va îndeplini!“, spune cu multă convingere primarul Alin.
Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, acesta a ales să se dedice comunităţii sale, iar în anul 2004 a fost ales pentru prima dată în funcţia de primar, fiind, la 23 de ani, cel mai tânăr om ales vreodată în această funcţie, în România.
„Licenţa am susţinut-o între cele două tururi ale alegerilor locale. A fost o perioadă intensă în care am fost pus în situaţii dintre cele mai diverse care m-au marcat pentru viitor“, mărturiseşte acesta.
În prezent, Alin se află la al patrulea mandat. „În 2004 mă aflam la o răscruce de drumuri. Trebuia să aleg între a avea o carieră de inginer, domeniu pentru care m-am pregătit şi am studiat la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Timişoara, cariera de muzician, pentru că am fost elevul Şcolii Populare de Artă din Timişoara şi cariera în administraţie. Alegerea pe care am făcut-o a fost să mă dedic comunităţii care m-a adoptat. Aveam 23 de ani şi două luni când am fost ales primar. Şi la al doilea mandat, tot cel mai tânăr primar am rămas, pentru că în 2008 aveam doar 27 de ani. Unii spuneau că sunt obraznic de tânăr“, a povestit Alin Nica.
Și a făcut treabă bună în funcția de primar, dovadă fiind ultimul spu mandat, câștigat cu un procent de 70%! Alin are și alte pasiuni. În anul 2013 a ajuns până în finala naţională a Eurovision!