Cea mai bună rețetă de limonadă cu lămâie și apă minerală

Vara e în toi, iar FANATIK îți propune o modalitate prin care să te răcorești în zilele toride de vară, mai ales că luna august se anunță extrem de caniculară. Este vorba despre o limonadă cu apă minerală, băutură savuroasă, ideală pentru această perioadă.

Limonadă cu lămâie și apă minerală, băutura ideală pentru zilele de vară

Dacă ești în căutarea unei alternative naturale față de sucurile de comerț, majoritatea bogate în substanțe nocive pentru organismul uman, această limonadă este varianta perfectă, mai ales că poată fi preparată rapid și asigură energia și vitalitatea necesare pentru întreaga familie.

Ingrediente

  • o cană de zahăr (se poate reduce cantitatea la trei sferturi de cană)
  • o cană de apă (pentru siropul din zahăr)
  • o cană de suc de lămâie

3-4 căni de apă minerală rece (pentru diluarea limonadei)

Limonada cu apă minerală, băutura ideală pentru zilele toride de vară. Sursa foto: Culinar-Garbo

Cum să prepari cea mai bună limonadă cu apă minerală

Pentru început, va trebui să prepari siropul, iar acest lucru este extrem de simplu, dizolvând zahărul în apă caldă. Între timp, stoarce sucul din 4-6 lămâi, până când se umple o cană.  Adăugă apoi sucul de lămâie peste sirop, alături de 3-4 căni de apă rece, în funcţie de cât de concentrată vrei să iasă limonada. Dacă ți se pare prea dulce, mai poţi adăuga suc de lămâie, pentru ca gustul să se estompeze. De îndată ce ai finalizat acest pas, lasă limonada la frigider timp de aproximativ jumătate de oră.

Se serveşte cu gheaţă şi felii de lămâie. Pentru un plus de savoare și prospețime, se mai pot adăuga feliuţe de castravete sau frunze de mentă, feliuțe de lime, chiar și fructe de sezon. Spre exemplu, zmeura, nectarinele sau kiwi sunt variante ideale pentru ca a-ți asigura porția de energie și vitalitate.