Cu ajutorul runelor sale, reușește să dezvăluie chiar și adevărurile cele mai ascunse, așa cum spune și titlul emisiunii sale săptămânale, oferindu-ți astfel predicții detaliate în funcție de zodia în care ești născut.
Asta pentru ca provocările pe care le aduce Universul să nu te ia pe nepregătite. Cu siguranță ți-ai dat seama deja că vorbim despre Mihai Voropchievici, unul dintre cei mai cunoscuți astrologi și numerologi din țara noastră.
La cei 68 de ani ai săi, acesta se bucură nu doar de o carieră de succes, fiind o prezență constantă în platourile postului de știri Antena 3, ci și de o familie superbă, pe care o consideră cel mai de preț lucru de pe pământ.
Soția și cei trei copii îl fac în fiecare zi să se simtă un bărbat cu adevărat împlinit. „Ce altceva mi-as mai putea dori?”, se întreba retoric la un moment dat celebrul numerolog.
Cât despre studiile sale, este un specialist desăvârșit în arte divinatorii, astrologie, numerologie, chiromantie și cartomantie. În ciuda preocupărilor sale de zi cu zi, se declară un om credincios. „Eu cred în Dumnezeu! Eu nu contest credința. Ceea ce contest sunt poate preoții. Sunt unii preoți cu har, alții… de dar. Pe aceștia din urmă îi contest”, a dezvăluit într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp.
Deși este extrem de discret când vine vorba despre viața sa personală, Mihai Voropchievici a vorbit la un moment dat despre un incident mai puțin plăcut, pe 31 decembrie 2007, chiar în noaptea de Revelion. Atunci, specialistul a fost amenințat la telefon de un individ indignat că predicțiile sale nu i s-ar fi adeverit.
„Pe 31 decembrie am primit un telefon cu număr ascuns. Am primit o mulțime de felicitări la adresa mamei că nu a nins atunci când am prognozat eu.
Era un pretext, apoi a trecut la amenințări. Zicea că vine să-mi spargă capul cu un ciocan”, a povestit numerologul.
Când vine vorba despre superstiții, Mihai Voropchievici mărturisește că nu și-a judecat niciodată acțiunile în funcție de norocul sau ghinionul pe care i l-ar putea aduce. Cu toate acestea, încearcă să evite să atingă podeaua cu piciorul stâng în momentul în care se ridică din pat, la primele ore ale dimineții.