Profesoara din Alba care a făcut amor cu un elev a fost nevoită să își dea demisia, fiind cercetată pentru act sexual cu un minor, iar elevulului i se va asigura suportul psihologic pentru a depăși momentele grele prin care a trecut.
Mai exact, cadrul didactic de la Școala Gimnazială din Comuna Siliștea și-a dat demisia, în dimineața zilei de miercuri, după ce luni, 11 februarie, doamna director a școlii a venit la inspectoratul școlar și a spus că există poze compromițătoare cu o doamnă profesor în mediul online.
„Luni, 11 februarie, doamna director a Şcolii Gimnaziale «David Prodan» din Săliştea a venit la inspectoratul Şcolar şi a spus că în mediul online există poze compromiţătoare cu o doamnă profesor din şcoală. Imediat am anunţat Poliţia şi organele de cercetare şi am dispus relizarea unei comisii de cercetare disciplinară la nivelul unităţii de învăţământ.
De asemenea, am luat decizia ca doamna profesor să nu mai intre la nicio oră de curs. În dimineaţa zilei de miercuri, la secretariatul Inspectoratului Şcolar a fost înregistrată demisia doamnei profesor”, a declarat Monalisa Borza, inspectorul general adjunct, potrivit adevărul.ro.
În prezent, inspectorul asigură că elevul beneficiază de suportul psihologic, aceasta fiind și prioritatea insistuției. „Doamna profesoară este titular al sistemului de învăţământ, are o vechime de 10 ani. Preda la clasa unde era elevul. Nu am ştiinţă ce s-a întâmplat, nouă ni s-a adus la cunoştinţă doar că există acele poze compromiţătoare. Din ce am fost informaţi nu rezultă ca ar fi recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu elevul.
Regretăm că există astfel de persoane cu comportament deviant în rândul celor care asigură educaţie elevilor noştri. Prioritate pentru noi este, acum, asigurarea suportului psihologic elevului şi familiei sale pentru a depăşi momentele grele prin care au trecut. Doamna profesoară a trecut testul psihologic în luna septembrie 2018”, a adăugat Monalisa Borza.