Căderea Guvernului PSD în urma adoptării moțiunii de cenzură inițiate de PNL înseamnă pentru Viorica Dăncilă nu doar un eșec în plan politic, ci și pierderea unor sume impresionante de bani. În perioada în care s-a aflat la conducerea Executivului, actualul lider al social democraților și-a rotunjit serios veniturile, încasând un salariu lunar net care nu este tocmai la îndemâna oricui.
Mai concret, conform Legii salarizării unitare, pentru postul de prim-ministru al României, Viorica Dăncilă a beneficiat de un venit lunar net în valoare de 9.330 de lei, adică echivalentul a 2.000 de euro. Chiar dacă vorbim despre o sumă impresionantă în raport cu nivelul de trai al țării noastre, aceasta este de trei ori mai mică față de cea pe care fostul premier o încasa în calitate de europarlamentar.
De o situație financiară impresionantă se bucură și soțul actualului președinte al Partidului Social Democrat, acesta ajungând să câștige chiar mai mult decât partenera sa de viață. Potrivit declarației sale de avere, Cristinel Dăncilă, director al unei mari companii petroliere, a obținut în anul 2018 un venit total de 325.949 lei (69.350 euro), ceea ce înseamnă 27.163 lei pe lună (5.780 euro), în medie. De cealaltă parte, Viorica Dăncilă a câștigat 142.519 lei de la Guvern și 32.628 euro de la Parlamentul European. Asta înseamnă că în medie, Viorica Dăncilă a câștigat 24.780 lei (5.270 euro). Practic, soții Dăncilă au reușit să câștige împreună un venit lunar ce depășește suma de 11.000 de euro.
La scurt timp după adoptarea moțiunii de cenzură care echivalează cu demiterea Vioricăi Dăncilă și a întregului său cabinet, fostul prim-ministru a oferit și prima reacție pe marginea acestui subiect. Președintele PSD susține că Executivul său va rămâne în istoria țării noastre ca unul „foarte bun” și așteaptă acum ca noul Guvern, format din membrii Opoziției, să respecte promisiunile făcute.
„După cum ați văzut, moțiunea a trecut, toate partidele s-au unit pentru a trece motiune. Au fost și colegi din PSD care au trădat, nu este o problemă, plecăm cu datoria împlinită. Am reușit să împlinim foarte multe lucruri din programul de guvernare. Le doresc celorlalți să vină în plen cât mai repede. Fac apel la președinte să nominalizeze un premier care să-și asume guvernarea.
Demisia din funcția de premier interimar? Vom discuta. Îmi doresc ca președintele să numeacă un premier cât mai repede, dacă se poate și astăzi. În momentul în care pleci în urma unei moțiuni, acum ne dorim să lăsăm un nou guvern, cu un nou program de guvernare și să ia măsuri. Nu regret. Primul aspect este că președintele trebuia să respecte decizia CCR. Al doilea: de ce era să vin cu remanierea atunci când exista o moțiune? Le doresc succes celor care vor veni la guvernare”, a declarat Viorica Dăncilă.