FANATIK.RO îți spune ce să nu faci în Postul Adormirii Maicii Domnului. Există câteva tradiții și superstiții pe care românii le respectă în cele 15 zile de post. Postul durează din 31 iulie până pe 14 august. Într-o singură zi din acest post se dă dezlegare la pește și anume pe 6 august.
Adormirea Maicii Domnului este una din cele mai importante sărbători de peste an. Această sărbătoare urmează după un post de 15 zile, în care creștinii trebuie să respecte anumite interdicții. Conform tradiției, în Postul Adormirii nu este bine să speli haine cu mâna, să consumi preparate din carne și nici să faci treabă în casă în timpul slujbelor de peste zi de la biserică.
De asemenea, în Postul Adormirii Maicii Domnului nu se fac nunți, botezuri și alte petreceri. Sunt interzise toate evenimentele care implică dans și voie bună, căci sunt considerate o lipsă de respect față de Fecioara Maria, spun numeroși teologi. În prima zi a Postului, mai ales dacă pică miercurea, cum e în acest an, se ține post negru.
Se consumă în special hrană uscată, dar doar după ora 15:00. Până la această oră este bine să nu mâncăm nimic, ci doar să ne rugăm și să ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat. Este și o zi benefică pentru păreri de rău și reconcilieri.
Iată și o rugăciune puternică pe care să o spui în Post către Fecioara Maria: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.