Scenariul serialului Fructul oprit, difuzat pe Antena 1, aproape că a ajuns pe culmile glorile în episodul 25. Ioan și Ana, cei care au devenit un cuplu după ce au fost foarte încercați, s-au despărțit. În episodul anterior, Ioan a cerut-o în căsătorie pe Ana, dar clipa emoționantă s-a oprit acolo, căci totul a trecut de la extaz la agonie.
Nefericirea le-a bătut la ușă și, ajunși în fața ofițerului Stării civile, Ana fuge, Ioan se duce după ea, moment în care află că situația lor se va schimba complet. „Nu mă pot mărita cu tine. Nu pot Începe alături de tine cu o minciună.
Nu ți-am spus adevărul. Sunt compatibilă cu Victor, am făcut testul fără să-ți spun. Iartă-mă că nu ți-am spus, dar nu știu ce să fac. Când mă uit la Victor și știu că eu am puterea să-l ajut și totuși nu pot să fac nimic pentru că sunt însărcinată”, a mărturisit Ana.
Între timp, Victor, fratele ei, se lupta între viață și moarte, singura salvare fiind doar ea. Astfel, totul a căzut pe o pantă și a devenit din rău în mai rău. Aceasta a ales să salveze viața fratelui ei, cu prețul copilului ei nenăscut, iar efectele acestui gest încep să-și pună amprenta pe relația ei cu Ioan.
Ana a avortat pentru ca Victor să trăiască, iar de aici a început tensiunea între cei doi. Încercat de gânduri negre, cuprins de furie și multă durere că nu-și va ține copilul făcut cu femeia pe care o iubea, Ioan o părăsește pe Ana. „Nu mai ai cum să mă oprești”, i-a spus acesta, hotărât să plece pentru totdeauna din viața celei pe care încă o iubește, însă alături de care simte că nu mai are niciun viitor.