Mult așteptatul proiect al Legii pensiilor a fost pus în dezbatere publică! Chiar dacă păstrează cele patru tipuri de pensii, guvernul Dăncilă propune modificări majore, care presupun un volum de muncă mare pentru recalculare şi eventuale trasferuri de la o categorie la alta. Guvernanții transformă astfel „pensia anticipată” în „pensie pentru limită de vârstă”! Cele patru tipuri de pensii rămân aceleași: cea de limită de vârstă, cea anticipată, de invaliditate și de urmaș, dar toate suferă modificări de structură.
În cazul pensiei pentru limita de vârstă trebuie îndeplinite cumulativ condițiile de vechime minimă și vârstă standard de pensionare. Ca și excepție, actuala pensie anticipată devine pensie pentru limită de vârstă, adică cei care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv cu perioadele asimilate (studiile), se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În același timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate, potrivit RTV.net.
Citește și 2018 vine cu taxe noi! Veştile pentru pensionari, dar şi angajaţi nu sunt tocmai bune!
O altă noutate este aceea că femeile care au stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil. Se mențin celelalte prevederi din actuala legislație cu privire la pensia pentru limită de vârstă, precum grupele, condițiile speciale și deosebite, handicapul s.a.
Pensia anticipată (cu penalizare) este actuala pensie anticipată parțială și se mențin prevederile legale în vigoare. În cazul pensiei de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale independente, în paralel. Astfel, gradul I e caracterizat de deficiență funcțională gravă și capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficiență funcțională accentuată și capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficiență funcțională medie și capacitate de muncă diminuată.
Pensia de urmaș se menține și, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestație, și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care va primi 25% din pensia soțului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie. Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară.
Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie.
O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă. Pensionarii care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee.
Pensionarii care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă, în termen de 3 luni . Altfel, rămân cu pensia recalculată pe noua formulă.
Sunt exceptați pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.
În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizație socială și vor face obiectul unei alte legi.
În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet.
Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.
Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.
Ultima varianta a noii legi a pensiilor prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții. Astfel, ANAF va transmite către Casa Națională de Pensii Publice sumele datorate și plătite pentru fiecare salariat. Cetățenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obținut și sumele achitate drept contribuții.
În proiectul noii legi se menține contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuși, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani.
Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplății integrale, se va lua în calcul suma parțial achitată. În prezent, asigurarea facultativă se face la nivelul salariului minim, dar în practică s-a demonstrat că aceasta nu asigură nici măcar pensia minim garantată, astfel că s-a decis folosirea salariului mediu ca indicator. Acest tip de contract se încheie doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul minim de 15 ani. Se mențin prevederile referitoare la contractul de asigurare pentru perioadele viitoare încheierii lui, cu noua bază de calcul.
Pensia va fi reprezentată de numărul total de puncte (NTP) înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR). Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărțit la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie.
VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 și a fost determinată prin împărțirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.
Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor. Noua Lege a pensiilor se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.