După o viață petrecută pe scenă, Maria Ciobanu primește o pensie de-a dreptul rușinoasă din partea statului român, motiv pentru care s-a văzut nevoită să își reia cariera întreruptă în urmă cu câțiva ani, pe fondul problemelor de sănătate. Stabilită în Statele Unite ale Americii împreună cu fiica sa, Camelia, doamna muzicii populare românești are parte, însă, de venituri suplimentare care îi permit să ducă o viață cel puțin decentă, în condițiile în care a reușit să obțină cetățenie.
Mai concret, întrucât este cetățean american, marea noastră interpretă de muzică populară încasează peste Ocean o pensie lunară de 1.000 de dolari pe lună, facilitate de care nu au parte foarte mulți dintre artiștii de seamă ai României, fie că vorbim despre cântăreți, actori, pictori, sculptori, sau dansatori. În această situație se află și Maria Dragomiroiu, care, cu lacrimi în ochi, a dezvăluit suma infimă pe care o primește din partea statului român, drept răsplată pentru întreaga carieră.
„Am ieşit la pensie de o lună şi după 40 de ani de muncă am 1.200 de lei. Cam cum aş putea să trăiesc?! Eu, care am dăruit atâta bucurie oamenilor care îmi ascultă cântecele?! Cum să trăiesc cu 1.200 de lei?!”, a declarat cunoscuta solistă în urmă cu ceva timp.
Chiar dacă trăiește de ani buni în Statele Unite ale Americii, Mariei Ciobanu îi zboară gândul tot la meleagurile patriei noastre. Ajunsă la venerabila vârstă de 81 de ani, cea supranumită „Privighetoarea României” este hotărâtă să se întoarcă în țară.
„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu”, a mărturisit îndrăgita solistă de muzică populară.