Săptămâna Patimilor este ultima săptămână dinaintea Învierii Domnului. În Lunea Mare se face curățenie și se aerisește toată casa pentru a ieși relele și a face loc celor bune. Se spală toate lucrurile și se văruiește.
Potrivit tradiției, în Lunea Mare, gospodinele încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisesc lucrurile, se spală și se văruiește casa. Este o vorbă din bătrâni: “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”.
Tot în Lunea Mare se fac două pomeniri importante. A lui Iosif, cel de-al unsprezecelea fiu al bătrânului Iacob și primul al Rahilei. Biblia spune că, acesta a fost aruncat într-o fântână de către frații lui și mai apoi vândut unor negustori pentru 30 de arginți.
„Iată visătorul! Haidem să-l omorâm și să-l aruncăm într-un puț și să zicem ca l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”, au strigat frații, dar Ruben, cel mai mic dintre ei a avut altă variantă: „Nu, să nu vărsați sânge! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”.
Iosif, aruncat în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Și pentru că puțul era lipsit de apă, până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morții, dar după, mormântul nu a mai fost considerat loc de veci. De asemenea, vânzarea lui Iosif pentru 30 de arginți este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda, tot pentru 30 de arginți.
„Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el”, a scris evanghelistul Marcu. Acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mântuirii pe care l-a odrăslit din plin Biserica creștină.
Pentru Isidor Pelusiotul are altă tâlcuire: „Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică dupa viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozește pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.