Ion Marcel Vela poate fi considerat cel de-al doilea om în stat în momentul de față fiind persoana care gestionează pandemia de coronavirus alături de secretarul de stat Raed Arafat. Senatorul liberal a fost numit ministru de Interne în Guvernul Orban, dar puțini știu ce avere deține acesta.
Ministrul de Interne Marcel Vela se află în politică încă din anul 1990 și a ocupat numeroase funcții importante, perioadă în care a reușit să strângă o avere deloc neglijabilă. Omul care gestionează prevenirea și răspândirea COVID-19 pe teritoriul țării noastre are trecute în declarația de avere mai multe bunuri.
Liberalul primește o indemnizație de senator care se ridică în fiecare an la suma de 132.790 de lei. De asemenea, Marcel Vela deține o casă de 1.000 de metri pătrați în județul Caraș Severin, dar și un apartament primit moștenire de 61 de metri pătrați.
La capitolul terenuri ministrul de Interne deține din anul 2013 o suprafață de 1.000 de metri pătrați în comuna Zăvoi din județul Caraș Severin, dar și trei conturi în lei și unul în euro care se ridică la valoarea de circa 481.000 de euro. Marcel Vela mai deține și un Album Papal în valoare de 6.000 de euro.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Guvernului Marcel Vela a urmat cursurile Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara, în cadrul Facultății Institutului de Subingineri Reșița, profil mecanic, specializarea tehnologia sudării (1984 – 1989).
Câțiva ani mai târziu, în 2003, politicianul, s-a înscris la Universitatea Europeană Drăgan, Lugoj unde a studiat timp de 4 ani la Facultatea de drept, profil științe juridice.
De asemenea, ministrul de Interne a fost membru în mai multe comisii printre care se numără „Comisia pentru comunitățile de români din afara țării”, „Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” sau „Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport”.