Clubul are o suprafață de 179 metri pătrați, 3 separeuri și o scenă. Pepe a investiti bani grei în acest club pe care l-a dotat cu două baruri, ladă frigorifică, scenă completă cu microfoane, stative, cabluri pentru karaoke, sistem de ventilaţie, sisteme de lumini speciale, băi şi alte facilităţi. Pentru a-și recupera măcar o parte din investiție cântărețul a ales ă închirieze spațiul pentru filmări, ședințe foto sau evenimente private.
Soția lui Pepe, Raluca Pastramă și-a deschis o grădiniță privată
Raluca Pastramă soția lui Pepe și-a deschis în urmă cu doi ani o grădiniță privață. Grădinița ”Rosamaria” se află în zona Obor și se pare că afacerea prosperă. Raluca Pastramă este cea care se implică în afaceri în timp ce cântărețul merge la concerte și la filmări pentru emisiuni precum ”Te cunosc de undeva” sau ”Next Star”.
„Suntem destul de ocupaţi. Am concerte, am şi barul, pentru că nu l-am mai vândut, mă ocup de el. Merge bine şi îl închiriez pentru petreceri private. Raluca este cu grădiniţa în fiecare zi. Pregăteşte fetiţele, Maria (6 ani) e în clasa zero, iar Rosa (3 ani şi jumătate) merge la grădiniţă, apoi se ocupă de tot ce e acolo. Avem peste 40 de copilaşi, mese asigurate, personal calificat, vă daţi seama că e treabă serioasă”, a declarat Pepe.