Nicolae Ceaușescu pe ruinele unui bloc prăbușit la cutremurul din 4 martie 1977, unde a fost găsit un supraviețuitor
Nicolae și Elena Ceaușescu se aflau în seara zilei de 4 martie 1977 într-o vizită oficială în Nigeria. La ora 21:22 participau la un banchet organizat în cinstea lor de generalul Olusegun Obasanjo, conducătorul statului african. Un secretar de stat din delegația română l-a anunțat pe președintele țării de seismul devastator de acasă în jurul orei 22:15.
Ceaușescu a întrerupt banchetul, a luat legătura telefonic cu conducerea de la București și a instituit starea de necesitate pe tot cuprinsul țării. În cursul nopții avionul prezidențial ateriza pe aeroportul Otopeni, de unde Ceaușescu a plecat direct în centrul Bucureștiului să vadă blocurile prăbușite din zonă.
Doctorul în arhitectură Alexandru Budişteanu a fost numit de Nicolae Ceaușescu arhitect-șef al Bucureștiului la 12 zile după cutremur, funcție pe care a deținut-o 6 ani, până în 1983. Amintirile sale din perioada aceea cumplit de tristă și încărcată emoțional sunt mărturii uluitoare, unice, deosebit de importante în istoria Capitalei.
Alexandru Budișteanu s-a născut la 11 august 1928, în comuna Pârlița-Târg, județul Bălți, atunci în România Mare, acum în Republica Moldova. Iată cum a ajuns arhitectul-șef al Bucureștiului ciuntit, fizic și sufletește, de marele cutremur din 4 martie 1977, chiar în relatarea sa proprie: „La zece zile după cutremur, pe 14 martie, la fostul Palat Regal, Ceauşescu a convocat o mare şedinţă cu cei mai importanţi constructori şi arhitecţi. Era de faţă şi tovarăşa. El a prezentat un plan de urbanism cu o idee a restructurării centrului. Nici până în ziua de azi nu se ştie cine a făcut acel plan iniţial, sunt doar simple supoziţii. La şedinţa aceea am luat şi eu cuvântul, am spus că e normal să se facă nişte lucrări după cutremur, să se sistematizeze oraşul după principii noi. Atunci, tovarăşa i-a dat un cot lui şi i-a spus ceva. Cred că și-a amintit că le prezentasem orașul New York în 1970, eu fiind pe atunci funcționar la ONU, dar asta-i o altă poveste…”.
După două zile a fost convocat de Ceaușescu la biroul său din fostul Palat Regal, vizavi de fostul CC și de actuala Bibliotecă Națională: „Am fost la el la birou după-amiaza, când se odihnea. M-a condus un ofiţer în uniformă, am aşteptat cam jumătate de oră. Am stat de vorbă vreo 40 de minute, părea rezonabil. Păream doi provinciali care iubeau Bucureştiul şi atât. El îşi aducea aminte de perioada interbelică, de Zavaidoc, părea uman. Mi-a făcut o impresie bună. Zicea că vrea să modernizeze Capitala folosind situaţia creată de cutremur şi ţinând seama de cerinţele obiective ale dezvoltării oraşului. Mi-a propus să fiu arhitect-şef al Capitalei şi am acceptat”. Vezi în continuare mărturia „vie” a amintirilor sale despre acea perioadă, „cea mai importantă din viața mea”.
Îl lăsăm pe arhitectul Alexandru Budișteanu să-și depene uluitoarele amintiri despre Nicolae Ceaușescu în perioada următoare evenimenmtelor amintite mai sus: „Am avut multe discuții în doi, cu Ceaușescu. Era un om deștept, adevărat patriot, în contradicție cu viziunea lui egoistă, personală. Dar avea o viziune! El știa că vrea ca totul să fie cât mai grandios. La ora actuală, Bucureștiul are niște clădiri mari și niște artere mari mulțumită lui. Nu ar fi existat dacă nu era el”.
„Din punct de vedere economic, însă, mai economicos era să dezvolți orașul așa cum era atunci, nu să deschizi niște bulevarde cu demolări și cu mari sacrificii. Vreau să spun că în acest scop se putea proceda în diferite moduri. El a avut o atitudine dură în ceea ce privește sacrificiile, demolările și implicările acestui proiect”.
„Nu aveai voie să îl contrazici pe Ceaușescu. Zburai de nu te vedeai. Cine declară că l-a contrazis și a avut succes minte. Demolările care au urmat au fost un rău care s-a întors spre bine, chiar dacă au fost făcute cu mari suferințe și cu o manieră foarte necetățenească și dură de a trata lucrurile”.
„Ceaușescu știa perfect ce face, dar a zis că merită, că acesta este prețul, iar Bucureștiul va fi așa cum vrea el. Trebuiau să fie toate soluțiile lui și niciodată pentru că ar fi greșit ceva, ci pentru că una era mai bună decât cealaltă. Dacă îl convingeai că o variantă este mai bună, devenea a lui și atunci se făcea”.
„Bucureștiul arăta prost după cutremur. În afară de faptul că era un oraș destul de dezorganizat, avea unele lucruri frumoase, dar și multe lucruri amestecate, la care s-au adăugat și demolările care au provocat mizerie și haos. S-a lucrat pe rupte. Și armata, dar și toți care puteau să contribuie au contribuit. S-a lucrat cu un ritm foarte rapid, dictatorial”
„Reconstrucția s-a mișcat repede. Eforturile s-au concentrat pe îndepărtarea consecințelor cutremurului. După aceea a început sistematizarea propriu-zisă, cu anumite sacrificii, făcute cu orice preț, prin marele bulevard Victoria Socialismului. Ceaușescu a vrut ca această transformare să meargă rapid și să se vadă ce a făcut el. Și a reușit”
„Prioritatea zero a lui Ceaușescu după cutremur a fost reconstrucția centrului civic, cu clădirea Casa Poporului și cu marele bulevard numit atunci «Victoria Socialismului», nume transformat, așa, cu haz de necaz, de bucureșteni în «Victoria Socialismului asupra poporului român»… Pot să spun cu certitudine că Nicolae Ceaușescu era foarte conștient de suferințele pe care a trebuit să le producă și de criticile care i se aduceau”
„Ceaușescu nu era el cult, instruit la bază, dar era isteț, avea istețimea aia nativă a țăranului român. A fost un element care l-a făcut să fie atent, o reacție internațională are l-a făcut să se schimbe, da, Ceaușescu, în fața mea, s-a schimbat ca atitudine. Este vorba despre demolările și reconstrucția satelor. În planurile lui de sistematizare a Bucureștiului, însă, nu l-a putut influența nimeni”