Durere fără margini în rândul prietenilor Ioanei Țîrlea, tânăra de 29 de ani care a fost găsită dezbrăcată, zăcând fără suflare pe asfalt, după ce își pusese capăt zilelor într-un mod tragic, aruncându-se de la etajul șase al blocului. De la aflarea veștii că aceasta nu mai este printre noi, pe rețelele de socializare au curs numeroase mesaje din partea apropiaților care nici în momentul de față nu își pot reveni din șoc.
„Eram dimineață în bucătărie cu Elena și auzim la știri faptul că o tânără din București a căzut azi-noapte de la etajul 6 și că a decedat. Oftăm, spunem vai săraca… Aflăm spre seară că este Ioana, Ioana pe care o cunoșteam de la Brains & Bones, acea minunată fată cu care am colaborat și cu care ne conversam des. Nu credem că este adevărat!!!! Dumnezeu să te aibă în pază, Ioana!!!!”, este postarea publicată pe pagina de Facebook a Kola Kariola, cunoscuta asociație de protecție a animalelor.
La rândul său, Monica Ifteme, una dintrele cele mai bune prietene ale Ioanei au transmis un mesaj cutremurător, alături de melodia sa preferată, „Dreamer”, semnată de celebrul Ozzy Osbourne, celebrul solist Black Sabbath, una dintre cele mai apreciate trupe de heavy metal din toate timpurile. „Drum lin, Ioana Țîrlea…”, a scris aceasta pe contul personal de Facebook.
De profesie medic veterinar, Ioana Țîrlea locuia împreună cu iubitul său și, chiar dacă aparent avea o viață fericită, tânăra de 29 de ani era măcinată de gânduri negre. Purta în suflet o durere uriașă, din cauza faptului că nu reușea să-și găsească un loc de muncă pe placul său. Era singură acasă în momentul în care a comis gestul necugetat.
De altfel, polițiștii au descoperit că ușa apartamentului era încuiată cu cheia în yală, din interior, ceea ce anulează ipoteza unei eventuale crime. La scurt timp după miezul nopții, Ioana Țîrlea a fost găsită fără suflare pe betonul din fața blocului din Vitan-Bârzești, vecinii alertând imediat autoritățile.