Cătălin Rădulescu propune suspendarea președintelui Klaus Iohannis pentru 7 zile, ca răspuns la refuzurile repetate ale președintelui României de a accepta propunerile de miniștri venite din partea premierului Viorica Dăncilă pentru portofoliile ministerelor Transporturilor și Dezvoltării. Membrii PSD sunt nemulțumiți de refuzurile lui Iohannis și caută moduri prin care să poată reacționa.
„Preşedintele Klaus Iohannis speră că până la urmă Coaliţia guvernamentală va proceda la suspendarea sa şi eu sper, este părerea mea, ca cei care sunt astăzi în Coaliţia majoritară, PSD şi ALDE, să continue să aibă aceeaşi atitudine faţă de preşedinte şi să nu-i dea satisfacţia, să nu-i ofere satisfacţia unei suspendări”, a declarat Dumitru Buzatu, președinte PSD Valsui.
Soluția pare să fi venit din partea deputatului Cătălin Rădulescu. Acesta a propus suspendarea șefului statului pentru o perioadă de 7 zile, dar fără să se organizeze referendum pentru demiterea lui. Rădulescu spune că cel care va asigura interimatul va putea numi miniștri în locul lui Iohannis.
„Preşedintele îşi bate joc de coaliţia aflată la putere într-un fel care nu s-a întâmplat în ultimii 25 de ani în România, iar noi nu facem absolut nimic. Noi trebuie să îl suspendăm imediat, imediat, pe o perioadă de şapte zile, timp în care cel care îi ia locul să poată să facă, să numească miniştri, să revoce procurorul general, să numească procurorul şef la DNA, să promulge legile care trebuie promulgate, pe care dânsul le ţine şi îşi bate joc de ele, cum a fost Codul Penal, Codul de Procedură, legile justiţiei, după care să îl cheme pe domnul Iohannis, preşedinte de drept nemeritat în România, ales cum a fost ales, să i se dea înapoi mandatul după şapte zile şi să spună: poftim, domnule preşedinte. De acum încolo de fiecare dată când vei face acelaşi lucru, te vom suspenda de fiecare dată câte şapte zile, ca să înveţi minte că dumneata nu te joci cu Constituţia”, a declarat Cătălin Rădulescu.