Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut mai multe declarații duminică seară despre salariul minim net și despre ce ne putem aștepta în anul 2019. Conform Ordonanței de Urgență nr. 114 din 2018, sute de românii vor avea salarii mai mari în acest an. De asemenea, ministrul a vorbit și despre salariul minim net de peste 2 ani. Așadar, în 2020, acesta va ajunge la 317 euro. De altfel, câștigul salarial mediu net în noiembrie 2018, comparativ cu cel din noiembrie 2016, a înregistrat o creștere de 28,5%.
”Se observă cum am preluat din 2016. În 2022, vrem să ajungem la masa salarială 40,1%. Se observă creştere de la an la an. Încercăm pe cât posibil să continuăm aşa cum am promis. Noutatea vine în 2019, unde de la 1 ianuarie, am făcut trei categorii pentru salarii minime, pentru construcţii, pentru studii superioare şi pentru studii medii. În februarie, vom face la Milano sau Torino, o bursă de lucru pentru românii care lucrează acolo”, a expricat Marius Budăi.
De asemenea, ministrul Muncii a vorbit despre pensii, dar și despre starea de neliniște care domină în rândul oamenilor. ”De la preşedintele ţării până la toţi cei care au spus că nu sunt bani de pensii şi salarii. Pentru că nu poţi să îţi baţi joc de pensionari şi să vii să le spui nu vor mai fi bani de pensii. Am avut astfel de declaraţii şi pe parcursul anului 2017.
Nu vreau să folosesc cuvinte dure, dar vreau să spun că induce (n.r. se referă la preşedintele Klaus Iohannis) o stare de nelinişte. Și pensionarii vor spune la vot cum se cheamă”, a explicat ministrul.
”Nu poţi să induci o stare de nelinişte când ştii că nu e adevărat şi să spui nu veţi avea bani de pensii. Le-am spus unor colegi din opoziţie: haideţi cu mine într-un sat, unde vreţi voi în ţara asta, şi să intrăm în casă la un bătrân şi să-i spui că de mâine nu vă mai dă pensia. Să-i vezi chipul, să-i vezi privirea”, a adăugat ministrul Muncii.