Ovidiu Ohanesian este unul din jurnaliștii răpiți în Irak. Acesta a avut aceeași soartă precum Sorin Mișcoci, cameraman, și jurnalista Marie Jeanne Ion. Cei trei au fost privați de libertate pe data de 28 martie 2005, iar pe 22 mai 2005 au fost eliberați, cu toate că nu a fost îndeplinită cererea inițială a răpitorilor. Aceștia au dorit retragerea celor 860 de soldați români. „Pentru prima dată, după aproximativ 5 ani, serviciile secrete americane şi-au dat acordul pentru publicarea unor informaţii despre cei trei jurnalişti români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian, răpiţi în Irak, dar şi despre teroristul american de origine irakiană, Mohamad Munaf”, arată detalii despre situația răpirii în cartea Buried Alive(Îngropat de viu)
Ovidiu Ohanesian se bucură acum de viață și de talentul de a scrie, povestind despre experiența tragică din Irak. „Este vorba despre confirmarea oficială a faptului că românii au fost ţinuţi ostatici la o fermă la circa 25 Km sud de Bagdad (lângă localitatea Mahmudia) împreună cu cetăţeni americani, francezi sau irakieni.
De ce spun prima confirmare oficială? Pentru că informaţiile despre persoanele sus menţionate, ca dealtfel şi despre mulţi alţi oficiali implicaţi”, apare în cartea Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue – Îngropat de viu – Povestea adevărată a Răpirii, Captivităţii, şi a unei Dramatice Salvări, scrisă de unul dintre ostaticii din beci, ofiţerul Marinei SUA, americanul Roy Hallums, în 2010, la editura Thomas Nelson.
Marie Jeanne Ion a povestit despre evenimentul de neimaginat prin care a fost nevoită să treacă alături de colegii săi, Ovidiu Ohanesian și Sorin Moșcoci. „Eram in Liban cu sotul meu, chiar de Ziua Indragostitilor. A fost ideea mea, ca jurnalisti ajungeam usor in Europa. Il stiam pe Christian de mult timp si am zis sa le facem o surpriza jumatatilor noastre. O destinatie ca Beirut era mai greu de prins.
Am ajuns pe 13 noaptea si a doua zi a fost atentat. Am intrat in magazin ca sa ne uitam la haine, ca turistii, si atunci am auzit bubuiturile. Noi, fetele, eram cu cumparaturile. Ei din asta traiesc, e ca un Vest Salbatic pe vremea cautatorilor de aur. Sunt regiliosi, ascultau Coranul la radio, asta spune multe despre nivelul lor de educatie. Nu au alta varianta”, a marturisit Marie Jeanne Ion la WOWbiz.