S-a aflat cât mai costă un permis fals! Informația vine chiar de la un așa-zis conducător auto tras pe dreapta de polițiști. Oamenii legii l-au căutat pe șoferul oprit în trafic în toate bazele de date, însă acesta nu apărea deloc ca fiind posesor de permis de conducere.
Întâmplarea care i-a uimit și pe polițiști a avut loc în Galați, unde un bărbat de 35 de ani a fost tras pe dreapta de polițiștii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, pe raza localităţii Frumuşiţa. Aceștia i-au cerut bărbatului să se legitimeze, i-au cerut actele mașinii, dar și permisul de conducere.
Polițiștii au încercat să-l caute pe cetățeanul respectiv în baza de date, dar fără succes. Bărbatul de 35 de ani nu figura ca fiind posesor al vreunui permis de conducere. La un control amănunțit, oamenii legii și-au dat seama că actul bărbatului era unul fals.
Permisul pe care cetățeanul Robert C, domiciliat în Galați, l-a prezentat polițiștilor avea însemnele autorităţilor din Republica Moldova. Bărbatul a recunoscut în fața polițiștilor că a cumpărat permisul respectiv de conducere din Republica Moldova, pentru care a plătit nu mai puțin de 800 de euro.
Așadar, șoferul fără permis s-a ales cu dosar penal și urmează să răspundă în fața legii pentru faptul că a șofat pe drumurile publice fără un permis de conducere valabil, dar și pentru faptul că s-a folosit de un permis de conducere falsificat.
Un caz mult mai celebru de șofer prins de polițiști cu un permis fals este cel al unui angajat de seamă chiar al Direcţiei Rutiere din IGPR! Augustin Căpâlnaş a șofat cu un permis fals timp de 20 ani. Acesta a fost șoferul Mitropolitului de Cluj, apoi a fost angajat al IPJ Alba, apoi s-a angajat în cadrul Direcţiei Rutiere din IGPR, unde a ajuns chiar și purtător de cuvânt!
Acesta a condus chiar și coloane oficiale pentru președintele țării, Traian Băsescu! Fostul ofiţer a fost condamnat într-un final la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fals şi conducere fără permis.