Castelul Karolyi a atras atenția producătorilor de la Hollywood! Turismul înflorește în zonă

Castelul Karolyi din orașul Carei a atras atenția producătorilor de la Hollywood! De când cetatea a fost luată în vizor de către americani, turismul acum înflorește în zonă. Cum a ajuns frumusețea lui până la Hollywood? După ce o echipă de filmare a turnat o peliculă, în luna februarie, orașul a început să atragă 50.000 de turiști anual. Producția americană ”The Princess Switch” o are ca protagonistă pe Vanessa Hudgens. Comedia de Crăciun va putea fi văzută în cinema, în Statele Unite, chiar de săptămâna viitoare. Pentru peliculă s-a filmat atât în interiorul, cât și în exteriorul castelului, timp de o lună de zile.

Plin de bucurie pentru că acum una dintre comorile României este din ce în ce mai vizionată este directorul centrului de promovare al turismului. ”L-au găsit pe acesta ca o mică perlă, bijuterie pe care casele de producţie nu aveau de ştire şi s-au folosit de această noutate. Au reamenajat unele săli, dar s-au folosit de arhitectura castelului şi exponatele de aici”, a explicat Dragoș Georgescu.

Castelul Karolyi atrage atenția producătorilor de la Hollywood! ”Un castel construit în stil romantic eclectic”

Interiorul castelului Karolyi

De asemenea, un posibil motiv pentru care castelul Karolyi atrage din ce în ce mai mulți turiști ar putea fi renovarea lui, care a costat 5 milioane de euro, bani care fac parte din fondurile europene. Amenajarea lui a fost făcută în anul 2012, iar, din acel an, e promovat cu fiecare ocazie de târgurile de turism din țară și chiar și din străinătate.

Potrivit historia.ro, numelui castelului aparține unei familii de grofi, iar, de-a lungul timpului, a fost și garnizoană militară, sanatoriu TBV, dar și liceu zootehnic. Stilul acestuia a suferit diferite schimbări,  însă, acum puțin timp, un arhitect li-a descris stilul  ca fiind unul romantic eclectic. ”În formă actuală, castelul Karolyi seamăna cu castele din Valea Loarei. Un castel construit în stil romantic eclectic, cu mai multe stiluri de construcții”, a spus Hago Attila Nandor.