Nu este doar una dintre cele mai frumoase tinere din showbiz-ul românesc, ci și un influencer de succes, întrucât contul său de Instagram are în momentul de față sute de mii de urmăritori. La asmenea calități, nu trebuie să ne mire deloc faptul că iubește din nou după despărțirea de cel care i-a fost alături până să participe în show-ul Asia Express.
Da, ați auzit foarte bine. Carmen Grebenișan, căci despre ea vorbim acum, nu a mai putut ține secret faptul că trăiește o altă poveste de dragoste. Asta datorită lui Dani Oți, care a reușit să o „descoase” pe frumoasa blondină, obținând chiar și câteva detalii despre norocosul ce i-a furat inima.
În ciuda diferenței de vârstă, cei doi se iubesc la nebunie și petrec mai tot timpul împreună, acum că locuiesc sub același acoperiș. Ba mai mult, potrivit concurentei din sezonul trei al emisiunii difuzate de Antena 1, izolarea la care suntem „condamnați” în aceste zile este privită ca un test esențial pentru relația lor. „ Acesta este momentul ce ne poate apropia sau ne poate îndepărta”, crede cu tărie Carmen Grebenișan.
„Fostul meu prieten, cel cu care eram în timpul filmărilor pentru Asia Express, nu mai există. Ne-am despărțit. Și acum am un nou prieten. Sunt una dintre persoanele norocoase. Mă bucur că stau în izolare cu el. Acesta este momentul ce ne poate apropia sau ne poate îndepărta.
Este un test. Iubitul meu este, într-un fel, un erou. El lucrează la o farmacie. Este mult mai tânăr decât mine. Acum își termină facultatea”, a dezvăluit Carmen Grebenișan, adăugând că a descoperit activitatea perfectă pentru zilele petrecute în izolare la domiciliu.
„Demult mi-am dorit să fac exerciții acasă, sport, și niciodată nu m-am apucat. Mereu am avut alte priorități. De trei zile, m-am apucat să fac în fiecare seară exerciții de fitness. Și merge bine de tot. Eu și Alina (n.r. Alina Ceușan, partenera sa din Asia Express) suntem și genetic mai slăbuțe.
Însă, în momentul în care am băgat ca nebuna mâncare în mine m-am îngrășat instant. Am pus într-o săptămână trei kilograme. Genetica asta nu prezintă nici un beneficiu dacă mănânci ca spartul”, a mai spus frumoasa blondină, în vârstă de 27 de ani.