S-a aflat data nunții dintre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cei doi sunt în pline pregătiri, așa că și-au luat deja biletele pentru destinația fericitului eveniment. Viața celor doi îndrăgostiți, proaspăt căsătoriți civil, e pe cale să se schimbe din nou. Ceremonia religioasă va avea loc în Ungaria pe 30 septembrie.
Aceștia vor urma să plece din țară cu 3 zile înainte, pentru a putea pune totul la punct. Se pare că mirii și-au dorit ca totul să fie foarte restrâns, așa că și-au invitat familiile și prietenii foarte apropiați. Fostul model și omul de afaceri au destule motive de sărbătorit, dat fiind faptul că viitoarea mireasă este însărcinată pentru a doua oară.
„Și-au cumpărat deja biletele de avion. Vor pleca din ţară încă de vineri, 28 septembrie. Mirii își doresc un eveniment restrâns”, a declarat o sursă din apropiera cuplului
Cristi Borcea și Valentina Pelinel s-au căsătorit civil pe 12 septembrie, iar cununia religioasă urmează să aibă loc pe 30, în aceeași lună. Proaspății însurăței au decis ca evenimentul să fie organizat în străinătate, așa că au ales Budapesta. După ce Gigi Becali a refuzat să-l mai nășească pe Borcea pentru a doua oară, din motive religioase, omul de afaceri a trebuit să găsească repede o variantă. Cei care au spus „DA!” propunerii de părinți spirituali pentru noul cuplu sunt Mariu Vizeru, președinte al Federației Internaționale de Judo, și soția sa, Irina Nicolae, fostă componentă a trupei ASIA. Fostul model și omul de afaceri au un copil împreună, Milan, care a venit pe lume în 2016. Cei doi mai au încă două motive de bucurie, pentru că Valentina este din nou însărcinată, dar de data asta cu gemeni.