Temperaturile au scăzut destul de mult zilele-acestea în Capitală, iar întrebarea de pe buzele tuturor este când se dă drumul la căldură în București. Compania RADET a anunțat că este pregătită să furnizeze agent termic către toți consumatorii care încă mai sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire.
RADET București a anunțat chiar duminică faptul că este pregătită tehnic pentru începerea furnizării agentului termic pentru încălzire, urmând ca decizia să fie luată când temperatura medie zilnică între orele 20 – 06 va fi de +10 grade Celsius sau mai mică.
“Potrivit prevederilor legale, sezonul de încălzire pentru consumatorii de tip urban va începe în funcție de condițiile meteo, când acestea se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16. 05. 2018. Astfel, agentul termic pentru încălzire se va furniza după trei zile consecutive, când temperatura medie zilnică între orele 20 – 06 va fi de +10 grade Celsius sau mai mici”, anunță RADET București, într-un comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX.
Spitalele, școlile, grădinițele căminele de bătrâni și toate instituțiile publice pot solicita Regiei administrarea de căldură. RADET a început încă din data de 23 septembrie 2019 încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică pentru noul sezon de încălzire 2019 – 2020.
În intervalul 06 octombrie, ora 12:00 – 8 octombrie, ora 10:00 vremea va fi deosebit de rece și se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada. În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova și Transilvania, precipitațiile vor fi mixte.
Şi în Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, cu maxime de 13…15 grade și minime de 4…6 grade. Până marţi, cerul va fi temporar noros și vor fi intervale cu ploaie slabă mai ales pe parcursul zilei de duminică, 6 octombrie. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu intensificări de 35…40 km/h.