Potrivit calendarului ortodox în prima zi a săptămânii creștinii sărbătoresc doi sfinți. Mai exact, Biserica îi pomenește pe Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic care au trăit în perioada persecuțiilor declanșate de împăratul Licinius (230-325).
Cei doi sfinți cinstiți pe 13 ianuarie, Ermil și Stratonic, au trăit în ținutul Iliricului și al Dunării de Mijloc. Ermil a fost diacon fiind chemat înaintea împăratului Licinius pentru a depune mărturie despre necinstirea idolilor.
Sfântul Mucenic Ermil nu și-a ascuns credința în Domnul Isus Hristos și a mărturisit în fața împăratului acest lucru. Ermil a declarat că slujește numai Dumnezeului nevăzut, nu zeităților surde și neînsuflețite făcute de mâinile omului.
„Mai curând te apucă râsul cât de neputincioase sunt, iar nu să te închini lor”, ar fi spus Sfântul Ermil. Această declarație l-a mâniat pe împărat care a ordonat ca Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal și mai apoi să fie întemnițat.
Cuviosul Ermil a stat timp de 3 zile închis în temniță. Crezând că s-a dat pe brazdă împăratul l-a mai întrebat încă o dată dacă se va închina idolilor. Refuzând să lepede cinstirea lui Hristos Ermil a fost supus unor chinuri groaznice.
Necredincioșii i-au rupt pântecele Sfântului Ermil cu unghii de fier. Singurul care nu a închis ochii la durerea sfântului a fost temnicerul Stratonic. Acesta a simțit prin Duhul Sfânt durerea lui Ermil și a avut grijă de numeroasele răni ale acestuia.
Fapta bună a temnicerului nu a fost trecută cu vederea, dar nu în sensul bun. Un ostaș și pârât al împăratului a văzut cele petrecute și a povestit totul. Văzând că Ermil și Stratonic nu vor să renunțe la credința în Isus Hristos împăratul a poruncit să fie omorâți.
Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trecut la cele veșnice în ziua de 13 ianuarie 303, la 3 kilometri de orașul Singidunum (Belgradul de azi). Cei doi mucenici s-au lăsat în mâinile lui Dumnezeu și s-au ridicat la Ceruri.
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru; că avnd puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.