Conform calendarului ortodox, în luna ianuarie, în ziua 9, îl pomenim pe Sfântul Mucenit Polieuct. Acesta, împreună cu Nearh, au fost doi ostași, buni prieteni între ei. Acesta a trăit în vremea împăratului Deciu, la anii 250. Cei doi împărțeau locuința, care era situată în Meletina, cetatea de căpetenie a Armeniei. Credința lor era deosebită. Nearh era creștin, iar Polieuct, chiar dacă era păgân, avea însușiri de creștin și mare înclinare să ajungă creștin.
Într-o zi, împăratul în vremea căruia trăiau, a dat poruncă foarte aspră împotriva creștinilor care a tulburat tare pe Nearh. Acestuia nu îi era teamă de chinuri, ci ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă ori sa să răcească. Mai exact, porunca împăratului amenința cuu pedepse pe creștini și făgăduia daruri și cinste celor care rămâneau păgâni sau se întorceau la credința păgână. Nearh era atât de amărât încât Polieurct, aflând pricina amarăciunii lui, și-a deschis sufletul și i-a spus:
”Nu te teme că porunca împăratului are să ne despartă. În noaptea aceasta am văzut pe Hristos, la Care tu te închini. El m-a dezbrăcat de haina mea murdară și m-a îmbrăcat cu una luminoasă, m-a urcat pe un cap înaripat și mi-a zis să-I urmez Lui. Această vedenie m-a hotărât cu totul să fac cea ce gândeam de mult, căci numai numele de creștin îmi lipsește.
Ai băgat de seamă ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios și că atunci când mi-ai citit viața și învățăturile Lui, am rămas uimit de sfințenia faptelor și cuvintelor Lui? O, Nearh, dacă m-aș crede vrednic să merg la El, fără să-I cunosc tainele și fără să fiu bogat, ai vedea izbucnind dorința pe care o am să mor pentru slava Lui și pentru întărirea veșnicelor lui adevărul!”
Astfel, Nearh l-a lămurit spunându-i că tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fără măcar să fi fost botezat. Polieuct, auzind acestea, plin de râvnă, a smuls porunca împăratului, a scuipat-o, rupt-o în bucăți și a aruncat-o în vânt. Mai apoi, văzând idolii pe care păgânii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce îi purtau, i-a aruncat la pământ și i-a călcat în picioare. În cele din urmă, toată lumea, împreună cu Nearh, amicul său, a rămas uimită de fapta neașteptată.