Conform calendarului ortodox, în data de 9 decembrie, o pomenim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Ana. Domnul și Dumnezeul nostru, vrând să-și gătească biserica și casa sfântă pentru sălășluirea Lui, a trimis îngerul Său la drepții Ioachim și Ana, dat fiind faptul că din aceștia avea să se nască Maica Sa după trup.
De altfel, a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă și cea care nu avea prunci, pentru a se putea adeveri zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Așadar, Sfânta Fecioară Maria a fost concepută din făgăduință, dar și din unire și sămânță bărbătească. Însă, numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost procreat fără unire și sămânță bărbătească și s-a născut din Sfânta Fecioară Maria, mai presus de înțelegere, așa cum numai El a știut.
Și, Dumnezeu fiind desăvârșit, a luat trup adevărat, așa cum la început a făcut și plăsmuit omenirea. Sărbătorim dar această zi pentru a ne aduce aminte de cuvintele spuse drepților Ioachim și Ana de îngerul care le-a vestit sfânta naștere a Precuratei Născătoare de Dumnezeu. Așadar, cel care a făcut lumea din nimic, a făcut în fapte aceste zicale, a trezit pântecele cel sterp spre rodire și a făcut în chip minunat maică născătoare de prunci pe aceea care avea brumă în păr fără să nască.
Astfel, Dumnezeu a dat rod vrednic de rugă drepților Ioachim și Ana, cei din care avea să vină însuși Dumnezeu în trup spre naștere din nou a lumii. Dumnezeu a vrut ca acești înțelepți părinți să nască pe Fecioară, adică pe cea aleasă din toate neamurile să zămislească pe Dumnezeu pentru mântuirea lumii.
Prima cântare- Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minuni uimitoare cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislirea ta, de Dumnezeu Înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai zămislit pe Ceea ce a încăput pe Cel Ce nicăieri nu încape, dezlegându-i-se legăturile stârpiciunii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Auzit-ai rugăciunea drepţilor, plinit-ai cererile sfinţilor Tăi strămoşi, Doamne şi le-ai dat Rod pe Curata, care Te-a născut pe Tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfânta Ana cea mărită zămisleşte acum pe Curata, care a zămislit pe Domnul Cel Preabun şi are să nască pe Ceea ce va naşte cu Trup pe Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Muntele cel Sfânt, pe care mai înainte l-a văzut proorocul întru Duhul, din care s-a tăiat Piatra care sfărâmă templele idoleşti, cu Dumnezeiască Putere, tu eşti, Fecioară Curată.