Astăzi, 6 martie, îi pomenim pe cei 42 de mucenici, potrivit calendarului creștin ortodox. Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois și cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea. De asemenea, astăzi se prăznuiește și cuviosul părinte al nostru Arcadiu, cuviosul Isihiu, făcătorul de minuni, cuviosul Maxim, care s-a săvârșit lovit cu pietre, Eufrosin, care a fost adăpat cu apă fiartă, dar și aflarea Crucii și a sfintelor piroane de către sfânta Elena.
Totul s-a petrecut în timpul războiului dintre Împăratul Bizantin Teofil și saracenii, care au reușit în cele din urmă să asedieze orașul Amoreea din cauza trădării comandatului armatei Baditses. Din păcate, odată cu căderea Amoreei, cei 42 de generali au fost luați captivi în Siria. Păgânii i-au spus lui Teodor aceste: „Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii.
Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.” Dar mucenicul le-a răspuns: „Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”
Cei 42 de mucenici au fost capturați în Siria și ținuți 7 ani de zile în încarcerare. După multe chinuri, mucenicii au rămas neclintiți. Călăii i-au adus în cele din urmă la locul unde li s-a tăiat capul. Trupurile lor au fost aruncate în Eufrat, iar la slujba de pomenire, sfinții suferitori au fost numiți altfel: Teodor „Întrutotul Binecuvântat”, Calist cel „Neînfrânt”, Constantin cel „Nepreţuit”, Teofil cel „Minunat” şi Vasois cel „Puternic”. „Lui Dumnezeu Cel fără de moarte şi drept, Îi dăm în mâini sufletele noastre şi spre El nădăjduim, până la cea mai de pe urmă răsuflare a noastră şi nu ne lepădăm de credinţa pe care o avem într-Însul”.