Calendarul ortodox o prăznuiește e data de 31 decembrie pe Sfânta Cuvioasă Melania Romana. Aceasta s-a născut la Roma într-o familie foarte bogată şi a trăit pe vremea împăraţilor bizantini Honoriu (în Apus, 395-423) şi Tedosie cel Tânăr (în Răsărit, 408-450).
Melania a fost căsătorită şi a avut doi copii, care însă au decedat. Această tragedie din viața ei a făcut-o să trăiască în castitate, împreună cu soțul ei, și să-și dedice viața lui Hristos.
Și-a folosit averea doar pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. A călătorit prin toate cetățile, în căutarea de sărmani pe care să-i ajute. A întemeiat chiar și o mănăstire de călugăriţe în Ţara Sfântă.
Cuvioasa Melania, vestită pentru smerenia şi dragostea ei de oameni, s-a aşezat acolo, iar în urma morţii soţului ei a mai ridicat şi o mănăstire de călugări.
Şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, culcându-se pe pat şi mâinile punându-le singură pe piept în semnul Crucii şi ochii bine închizându-i, în ziua de treizeci şi unu a lunii decembrie.
Vestită pentru bunătatea ei pe care a arătat-o pe tot parcursul veții, la înmormântarea sa s-au adunat toţi monahii, toate monahiile din toate mănăstirile care erau împrejurul cetăţii Ierusalimului şi făcând toată noaptea cântări de psalmi au îngropat-o (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).
Tropar Sfintei Cuvioase Melania Romana
”Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Melania, duhul tău”.