Potrivit calendarului ortodox, luni, 3 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Sofonie. Numele său tălcuiește ”straja lui Dumnezeu” sau ”cunoscătorul celor ascuse”. Acesta, fiul lui Husi, din seminția lui Simeon, a fost al noulea dintre ”proorocii mici”. Sofonie a trăit în Ierusalim, la începutul domniei regelui Iosia, 640-609 î. Hr. A primit harul proorociei încă de la naștere și a prevestit despre căderea și pustiirea Ierusalimului, dar și despre necazurile cele mari care vor veni peste iudei.
De asemenea, a mai spus să că neamurile vor ajunge popor ales al lui Dumnezeu, că rușinea va fi pentru cei necredincioși și mărirea pentru cei drepți. Totodată, a vestit și că Hristos Domnul va fi Judecătorul și împăratul a tuturor cuvântătoarelor și că va răsplătipe fiecare după faptele sale. Acesta a murit în casa sa și a fost îngropat în țarina lui, așteptând învierea de apoi. Proorocul se asemăna la înfățișarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, doar că avea barba puțin mai rotundă.
Tot astăzi este pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei. Locuitorii Alexandria Egiptului și mai ales elinii și necredincioșii s-au purtat dur cu sfinții. Astfel că, din această cauză mulți i-au făcut mucenici. Unul dintre ei a fost și Sfântul Teodor. Și, pe când a aflat poporul alexandrinilor că acesta mărturisește pe Hristos, că slujește Lui cu toată inima și că învață elinii să creadă în El, s-au năpustit cu mânie asupra lui.
Întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini și l-au încununat cu ea. În cele din urmă, l-au bătut peste ochi, au râs de el și l-au mai batjocorit o dată în toate felurile. În final, a fost aruncat în mare și, pentru că a ieșit viu din ea, i-au tăiat capul, aceasta fiind poruncă din partea dregătorului.