Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc, în data de 3 decembrie, pe sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Conform calendarului ortodox, el este printre cei mai importanţ sfinţi români şi este considerat făcător de minuni.
Născut în jurul anului 1730, la Săliştea Sibiului, acesta a intrat în cercurile monahale la vârsta de 19 ani, la Bucureşti. Cu ajutorul mitropolitului Roşca, Sfântul Gheorghe de la Cernica a ajuns ulterior la Muntele Athos, unde a vieţuit şa mănăstirea Vatoped. Ulterior, el a devenit diacon, iar după moartea mitropolitului, a deenit ucenic la stareţul Sfântul Ilie. În 1754, a fost uns preot.
A urmat o perioadă în viaţa sa în care a trecut pe la mai multe mănăstiri, printre care Dragomirna sau Secu. În 1781, noul mitropolit al ţării, Grigorie al II-lea, i-a propus să ia în grijă schitul de la Cernica, aflat într-o stare degradată. A acceptat în cele din urmă, a reorganizat activitatea după modelul de la Athos şi a reuşit să adune 100 de ucenici alături de el.
După ce s-a îmbolnăvit grav, el a întocmit un testament cu porunci precise pentru cei ce stăteau la mănăstire. Din fericire, Dumnezeu l-a mai lăsat pe Pământ suficient timp cât să primească în grijă şi Mănăstirea Căldăruşani. Pe ambele le-a cârmuit cu dreaptă judecată şi pricepere până când a trecut în nefiinţă, pe 3 decembrie 1806.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost înmormântat în faţa bisericii Sfântului Lazăr de la Mănăstirea Cernica. Anual, în ziua în care este prăznuit, enoriaşii se duc şi se roagă la mormântul său pentru a scăpa de necazuri. Unii dintre cei care s-au rugat acolo spun că el este făcător de minuni şi că i-a ajutat să treacă cu bine peste vremuri de ananghie.