Calendarul ortodox îl prăznuiește pe data de 17 decembrie pe Sfântului Prooroc Daniel şi a Sfinţilor trei Tineri. Daniel s-a născut cu 460 de ani ănainte de Hristos și se trăgea din neamul lui Iuda. De mic copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani.
Împreună cu Daniel, au mai fost luați și alți trei tineri, Anania, Azaria şi Misail. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.
Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri, căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.
Daniel a fost cruțat, însă nu pentru mult timp. Și el a fost aruncat la lei de alți împărați care au venit după Nabucodonosor, însă de fiecare dată a supraviețuit prin rugăciune. Atic a venit însă la putere și a făcut cercetare sfinţilor.
Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.