Descoperire șocantă făcută astăzi de polițiștii din Bacău. Cadavrul unei tinere a fost găsit pe bancheta din spate a unei mașini, iar potrivit tuturor informațiilor care au apărut până acum în spațiul public, aceasta ar fi fost ucisă de partenerul ei.
Site-ul observator.tv scrie că trupul tinerei de aproximatv 30 de ani era așezat pe bancheta din spate a unei mașini aflată într-o parcare, acoperit de o geacă. Acesta prezenta mai multe urme de violență, femeia fiind omorâtă prin multiple lovituri cu cuțitul.
La Poliție a sunat apoi un bărbat care s-a dat drept soțul victimei. Acesta a mărturisit că a înjunghiat-o pe nevastă și că își va lua și el viața, aruncându-se în canalul râului Bistrița.
La locul macabrei descoperiri au ajuns la multe echipaje de pompieri, medici SMURD și anchetatori.
„În urma verificărilor în zona Canalului Bistriţa a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia a fost găsit cadavrul concubinei. La această oră, se fac căutări pe luciul de apă al canalului Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia”, transmite Inspectoratul de Poliție Județeană Bacău, potrivit sursei specificate mai sus.