Luna cadourilor a adus oferte fel de fel pentru cei care vor să-i suprindă pe cei mici. LIDL oferă și anul acesta fel și fel de lucruri creative pentru cei mici, ca de exemplu, o bucătărioară pentru copii.
Un dar perfect pentru cei mai năzdrăvani și cu multă energie, ceva ce-i va ține un timp ocupați, dat fiind faptul că are în interior multe ustensile. Vânzările acestora au fost aât de mari încât unele magazine au rămas complet fără.
LIDL oferă zeci de opțiuni de cadouri pentru sărbătorile ce bat la ușă. Cu toate acestea, părinți și copii se pare că preferă anul acesta o bucătărie. Aceasta are toate ustensilele necesare unei bucătării normale, doar că toate sunt speciale pentru ca cei mici să nu se rănească.
Diversitatea pare să-i fi convind pe aceștia, dat fiind faptul că un magazin din Teiuș le-a vândut pe toate. Un părinte s-a ocupat de aceasta și a dat un pont celor aflați la ananghie, așa că a postat în mediul online despre magazinele unde se mai pot găsi. „Cine mai dorește bucătărioare și nu a mai găsit la LIDL Teiuș, au la LIDL Sălaj o grămadă!”, a fost mesajul acestuia.
Târgul de Crăciun este și el un loc potrivit pentru mici cadouri, de la cei veniți special din alte localități, cu lucruri făcute manual, într-un stil tradițional. De asemenea, Casa lui Moș Crăciun îi așteaptă pe cei mici pentru a se bucura de clipe frumoase alături de el și de spiridușii săi. „Iluminatul festiv are un rol important în marcarea unor evenimente sau sărbători care nu poate fi neglijat din perspectiva creşterii performanţei sociale a serviciului”, arată documentul prin care Primăria Capitalei a aprobat suma necesară.